PNL cere Guvernului să corecteze rectificarea bugetară pentru a fi una constituțională

0
400

Liberalii susţin că Executivul a reușit ”performanța” de a promova o rectificare bugetară care ridică mari semne de întrebare în privința constituționalității, reușind astfel, din nou, să-și dea măsura incompetenței.

Liderii PNL spun că  în ordonanța simplă privind rectificarea bugetară, publicată  în Monitorul Oficial, se constată introducerea unor derogări de la rigorile stabilite de Legea finanțelor publice, precum și de la alte acte normative. „Motivul acestei derogări, care introduce o excepție tocmai de la interdicția prevăzută în Legea finanțelor publice, este acela că PSD dorește să realoce fonduri de investiții către cheltuieli care pot fi ușor redirecționate pe criterii politice. Este vorba de investiții în mașini, mobilier sau dotări în loc de investiții în proiecte majore, care sunt astfel abandonate. În mod concret, Guvernul Ponta încalcă Constituția prin faptul că această derogare se face de la o lege organică, printr-un act normativ cu caracter ordinar, cum este cazul ordonanței simple. Mai mult, legea fundamentală interzice Guvernului prin articolul 115 să emită ordonanţe în domenii care fac obiectul legilor organice. Atragem atenția Guvernului asupra faptului că orice derogare de la o lege organică, așa cum este Legea finanțelor publice, nu poate fi realizată decât printr-o lege de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază. Acest lucru este prevăzut atât de Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, cât și de jurisprudența Curții Constituționale”, se susţine în comunicatul respectiv.

În consecință, PNL solicită Guvernului Ponta să se întrunească de urgență într-o nouă ședință, premierul să-și întrerupă vacanța în străinătate, și să corecteze rectificarea bugetară astfel încât aceasta să fie una constituțională. Actuala guvernare, prin derogări, nu va face decât să pericliteze șansele României pentru dezvoltare și o viață mai bună.