TAS retrogradează Rapidul şi întoarce Chiajna în Liga I

0
338

Forul de la Lausanne a admis apelul făcut de gruparea ilfoveană şi a anunlat decizia FRF

Derby-ul etapei a 3-a din Liga 1, dintre Steaua şi Rapid, programat astă-seară, de la ora 21, nu se va mai disputa. TAS a dat dreptate Concordiei Chiajna, după memoriul depus în urma deciziei de disputare a barajului de rămânere în Liga 1 cu Rapid. „Ştiam că aşa se va întâmpla. Lumea zicea că sunt nebun, dar eu mă bazam pe lucruri concrete. Am fost anunţaţi de avocat şi de cei de la TAS că am câştigat. Rapid nu avea cum să continue în Liga 1, deoarece nu a primit licenţă de funcţionare pentru această categorie. Rămâne să vedem ce decide federaţia. FRF e obligată să ne repună în drepturi şi să retrogradeze Rapidul” a declarat antrenorul Concordiei, Ionuţ Chirilă, pentru digisport.ro. Astfel, deşi Rapid a câştigat barajul cu Chiajna cu scorul de 2-1, conform regulamentului, într-o astfel de situaţie giuleştenii urmează să fie retrogradaţi în Liga a II-a, în timp ce locul lor în Liga I ar urma să fie luat de Concordia Chiajna. Decizia trebuie pusă în practică de către federaţie. Iniţial, TAS a respins memoriul înaintat de clubul Concordia Chiajna împotriva desfăşurării barajului pentru menţinerea în Liga 1, astfel că Rapid a fost înscrisă în primul eşalon şi a disputat deja meciurile din primele două etape, cu FC Vaslui (1-2) şi Viitorul (1-1). În motivaţia TAS se specifică următoarele: 1. Apelul făcut de Concordia Chiajna pe 11 iulie 2013, împotriva deciziei Comitetului Executiv al FRF din 6 iulie 2013 de disputare a meciului de baraj dintre Concordia Chiajna şi Rapid a fost admis. 2. Decizia luată de Comitetul Executiv al FRF în 6 iulie 2013, cu privinţă la disputarea barajului dintre Concordia Chiajna şi Rapid este anulată. 3. Federaţia Română de Fotbal este obligată să înscrie Concordia Chiajna în Liga 1, pentru sezonul 2013-2014, în locul lui Rapid Bucureşti. 4. Costurile de judecată vor fi suportate de FRF. 5. FRF este obligată să îi plătească Concordiei Chiajna suma de 5.000 de franci elveţieni, ca o contribuţie privind cheltuielile de judecată. 6. Decizia este definitivă şi irevocabilă.

Dragomir: „Am făcut un kitsch şi TAS ne-a dat peste mână”

Dumtru Dragomir a spus că va respecta decizia organismului european şi a lăsat să se înțeleagă că regretă alegerea făcută în cazul celor două formaţii. „Am făcut aşa cum crezut de cuviinţă, să joace cea fără licenţă, cu cea retrogradată. Am făcut un kitsch şi TAS ne-a dat peste mână. Trebuie să ne aliniem deciziei. Nu avem loc de întors sau de interpretări. TAS-ul e forma supremă a justiţiei în sport” a declarat Dragomir. Căpitanul Rapidului, Daniel Pancu, este împăcat cu decizia: „Din punct de vedere al imaginii s-a făcut dreptate, istoria şi tradiţia Rapidului rămân nepătate. Unii fani îşi doreau şi liga a patra. Chiajna trebuia să nu se mai prezinte. Noi, jucătorii, meritam din punct de vedere sportiv să rămânem în prima ligă”, a spus Pancu. FRF anunţă că singurul organism competent în ceea ce priveşte „aplicarea în concret” a hotărârii este LPF, în calitate de organizator al campionatului Ligii I, după ce Comitetul de Urgenţă al FRF va dispune punerea în aplicare.