CSAT nu a emis ieri nici o nouă decizie privind privatizarea CFR Marfă

0
282

CSAT nu a emis, în urma şedinţei de ieri, nici o nouă decizie privind privatizarea CFR Marfă, în condiţiile în care strategia de privatizare a companiei a fost avizată de către Consiliu prin hotărârea din 5 februarie, informează Preşedinţia. „Membrii CSAT au avut o discuţie constructivă legată de acest proces de privatizare având ca obiect continuarea procedurilor legale privind finalizarea procesului de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă «C.F.R. Marfă» – S.A.  Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat strategia de privatizare a CFR Marfă prin Hotărârea CSAT nr.23/5.02.2013. Nu s-a emis o altă decizie CSAT”, se afirmă în comunicatul de presă transmis de Administraţia Prezidenţială după încheierea şedinţei.

Înainte de şedinţă însă, Guvernul şi Preşedinţia s-au războit, prin intermediul comunicatelor de presă şi a purtătorilor de cuvânt, pe tema caracterului urgent al acesteia. Guvernul a făcut cunoscut, prin intermediul unui comunicat de presă, că aşteaptă în continuare un punct de vedere al CSAT legat de privatizarea CFR Marfă, dar a precizat că nu a cerut convocarea „de urgenţă” a Consiliului, ci includerea pe agenda proximei şedinţe a proiectului de HG, tocmai de aceea vede ca o forţare decizia preşedintelui de a convoca „de urgenţă” CSAT. „Guvernul consideră că discutarea în CSAT a subiectului nu trebuie să aibă drept scop sau consecinţă pasarea responsabilităţii între instituţiile statului, ci eventuala evidenţiere a unor informaţii noi, care pot pune la îndoială viabilitatea procesului de privatizare a CFR Marfă sau care pot elimina dubiile ridicate în ultima perioadă. Fără o astfel de clarificare, procesul de privatizare nu poate fi continuat. Guvernul vede ca fiind o forţare decizia preşedintelui de a convoca „de urgenţă” CSAT, cunoscut fiind faptul că hotărârile în cadrul Consiliului se iau cu unanimitate de voturi a celor prezenţi, în condiţiile îndeplinirii cvorumului, ceea ce nu ar fi posibil în cazul participării la şedinţă a cuiva fără drept de vot (n.r. – cum este cazul vicepremierului Gabriel Oprea, care îl înlocuieşte pe premier pe perioada concediului de odihnă însă, potrivit legii, nu are drept de vot)”, se arată în comunicat. Guvernul a prezentat totodată şi adresa transmisă, joi, de către secretarul general al Executivului, Ion Moraru, către consilierul de stat Ion Oprişor, secretarul CSAT, pentru a se vedea exact ce s-a solicitat.

„Urgenţa este justificată de presiunile pe care chiar membrii Guvernului (…) le-au făcut”

Nici Administraţia Prezidenţială nu s-a lăsat mai prejos şi, chiar înainte de începerea şedinţei CSAT, a transmis o declaraţie a lui Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, în care se precizează că „domnul Traian Băsescu a convocat de urgenţă o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării astăzi, chiar a doua zi după ce Guvernul României a solicitat acest lucru în mod oficial (…). Urgenţa este justificată de presiunile pe care chiar membrii Guvernului României, în frunte cu domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta, le-au făcut în ultimele săptămâni pentru convocarea acestei şedinţe, de faptul că procesul de privatizare a creat incertitudini în rândul salariaţilor CFR Marfă şi al familiilor acestora, dar şi ca urmare a angajamentului de finalizare a procesului de privatizare în cursul lunii septembrie”. În continuarea comunicatului, Administraţia Prezidenţială roagă „Guvernul României să dea dovadă de mai multă responsabilitate şi acurateţe în furnizarea informaţiilor către public, pentru a evita eventuale dezinformări”.