Şoimul va fi prezentat la „Defence & Security”

1
378

Avioane Craiova SA va participa în perioada 2-5 noiembrie la târgul internaţional Defence & Security, organizat la Bangkok (Thailanda), la care va avea şi o prezentare a avioanelor de antrenament IAR 99 Şoim. La târg sunt aşteptate să expună 300 de companii care activează în domeniul apărării din 32 de ţări. România va participa cu un pavilion naţional, la care va fi reprezentată şi Avioane SA. Conducerea fabricii spune că evenimentul poate fi o ocazie de a stabili noi contacte şi a încerca să exporte IAR 99 Şoim. Pe de altă parte, şi MApN ar putea face în curând comenzi pentru upgradarea şi remotorizarea IAR 99 Şoim. În continuarea, Ministerul Economiei este interesat să privatizeze societatea, dar momentan nu sunt depuse scrisori de intenţie. Compania aşteaptă ştergerea datoriilor către bugetul de stat pentru a deveni mai atractivă în faţa potenţialilor investitori.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.