Personalul medical din România consideră că munceşte în condiţii periculoase

0
336

Majoritatea personalului din sectorul sanitar, respectiv 81.9%, consideră că îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase şi foarte periculoase. Cel puţin asta reiese din studiul „Calitatea vieţii profesionale şi tendinţa de migraţie a personalului din sistemul sanitar”, realizat de Federaţia Solidaritatea Sanitară de-a lungul a trei ani.

În ceea ce priveşte asigurarea echipamentului individual de muncă, acelaşi studiu arată că 58,8% dintre subiecţi au precizat că acest lucru este suportat din venituri proprii. În schimb, 29,7% din respondenţi au susţinut că echipamentul este asigurat de unitatea medicală în care lucrează. Totodată, mulţi dintre angajaţii din sectorul sanitar (49,5%) afirmă că echipamentul individual de protecţie este insuficient, 33,2% susţin că e suficient, iar 16,% îl consideră absent. „Fără îndoială, lipsa echipamentului de protecţie reprezintă un factor de risc destul de important pentru starea de sănătate a angajaţilor din sistem, afectând în aceeaşi măsură şi siguranţa acestora la locul de muncă”, susţin reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară. De asemenea, absenţa echipamentului de protecţie sau insuficienţa sa reprezintă un factor de risc destul de important pentru starea de sănătate a angajaţilor din sistem, afectând în aceeaşi măsură şi siguranţa acestora la locul de muncă.

Mai multe despre studiul desfăşurat in Regiunea de Sud-Est

Practic, acest studiu reprezintă rezultatul a două cercetări: una cantitativă, realizată pe bază de chestionar, şi alta calitativă, realizată pe baza metodei „focus grup”, desfăşurată de-a lungul a doi ani, în perioada 2009-2011. Cercetarea calitativă însumează rezultatul a peste 80 de ore de discuţii, desfăşurate în cadrul a 50 de şedinţe focus grup, ce au avut ca subiecţi 517 salariaţi reprezentând diferite categorii profesionale din sudul ţării. Cercetarea a vizat subiecte precum nemulţumirile salariale, siguranţa şi etica angajărilor, dimensiunea plăţilor informale în cadrul sistemului sanitar, deficitul de materiale şi medicamente, practica listei, deficitul de personal, efectele acestor deficite, conflictele ce afectează sistemul, problemele legate de formarea profesională, cauzele migraţiei, tendinţa de migraţie a personalului medical şi probleme pe care migraţia le antrenează asupra salariaţilor care rămân şi asupra celor care pleacă. Studiul a fost realizat de un colectiv de cercetători ai Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Socială „Solidaritatea” şi publicat la Editura „Sodalitas”.