Două persoane transportate la spital, în urma unui accident rutier

0
634

În seara zilei de 02 iulie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier în intersecția bulevardului “Dacia” cu strada “Frații Golești”, din municipiul Craiova. În urma acestuia, două persoane au fost transportate la spital.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova, care au stabilit că în eveniment au fost implicate două vehicule, un motociclu condus de un tânăr, de 30 de ani și un autoturism condus de o femeie, de 55 de ani, ambii din municipiul Craiova. În urma evenimentului rutier, tânărul de 30 de ani şi o tânără de 23 de ani, din comuna Apele Vii, pasageră pe motociclu, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital. Conducătorii celor două autovehicule au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.