Studiu: Preţul contează doar pentru 11% dintre cumpărători atunci când achiziţionează un aparat de aer condiţionat

0
410

Preţul de achiziţie a unui aparat de aer condiţionat contează doar pentru 11% dintre cumpărători, reiese dintr-un studiu realizat de o companie producătoare.

Potrivit cercetării realizate în anul 2018 în rândul posesorilor de echipamente de climatizare Daikin, criteriile care primează în faţa preţului sunt calitatea, eficienţa energetică şi silenţiozitatea. La fel de important este şi profesionalismul echipei de consultanţă.

La achiziţia unui astfel de aparat, preţul a contat în decizia a doar 11% dintre cumpărători.

“Acest rezultat confirmă conturarea unui trend în rândul preferinţelor cumpărătorilor când vine vorba despre alegerea aparatului de aer condiţionat, aceştia înclinând tot mai mult spre un sistem de climatizare superior din punct de vedere tehnic, lăsând preţul pe un plan secundar. Există un interes tot mai mare pentru echipamente care dispun de tehnologii inovatoare, menite să sporească confortul de acasă, precum programarea de la distanţă, prin telefon, un nivel scăzut de zgomot, senzori de prezenţă care depistează persoana şi orientează debitul de aer în direcţia opusă, filtre de curăţare a aerului. Un aspect care cântăreşte de asemenea în luarea deciziei de a achiziţiona un aparat de aer condiţionat Daikin, după cum reiese din rezultatul studiului intern, este profesionalismul echipei de consultanţă”, se arată în studiul citat.

În ceea ce priveşte metoda de documentare înainte de realizarea achiziţiei, aproape 56% dintre respondenţi au declarat platforma online a producătorului şi a partenerului autorizat ca fiind principala lor sursă de informare, în timp ce 30% au mers direct în showroom pentru a analiza opţiunile disponibile în materie de echipamente de climatizare. (Agerpres)