Ludovic Orban audiat la DIICOT, în plângerea depusă

0
429

Ludovic Orban, liderul PNL, a fost citat, astăzi, la DIICOT, ca martor, în plângerea făcută împotriva premierului Viorica Dăncilă și a liderului PSD Liviu Dragnea, pe care i-a acuzat de “înaltă trădare”. În urmă cu câteva zile DIICOT a anunțat începerea urmăririi penale in rem, în dosarul deschis ca urmare a sesizării menționate. La ieșirea de la audiere, Ludovic Orban a declarat că “a pus la dispoziția procurorilor de caz toate informațiile deținute”. El a mai menționat că plângerea sa nu are legătură cu fondul deciziei, respectiv mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, ci cu modul în care a fost luată decizia. Reamintim că ieri a devenit oficială știrea că premierul Benjamin Netanyahu, care trebuia să facă o vizită la București, în luna august, când se convenise asupra unei ședințe comune de guvern româno-israeliană, a decis amânarea, motivând că în aceeași perioadă ar urma să facă o deplasare în America Centrală.