Consiliul Judeţean Dolj a solicitat, marţi dimineaţă, conducerii Clubului Sportiv Judeţean Ştiinţa „U” Craiova o informare scrisă cu privire la situaţia juridică a unor sportivi formaţi la CSJ, care se regăsesc pe lista jucătorilor ale căror documente ar fi fost înregistrate la Federaţia Română de Fotbal de către FC Universitatea Craiova

0
909

În urma solicitării noastre, directorul executiv al CSJ Ştiinţa „U” Craiova, Bogdan Pîncu, a precizat: „Reprezentanţii FC Universitatea Craiova au anunţat, luni, că au fost înregistrate la Federaţia Română de Fotbal documentele pentru 20 de jucători, 10 dintre aceştia provenind de la Clubul Sportiv Judeţean Ştiinţa «U» Craiova. Este vorba despre atacantul Cătălin Bălan, mijlocaşii Georgian Dinu, Gabriel Miu, Florin Dragomir, Lucian Pătru şi Vlad Georgescu şi fundaşii Ionuţ Mârzeanu, Vasile Stănia, Bogdan Ciocârlă şi Lucian Avram.

Trebuie precizat că orice sportiv are libertatea de a semna un contract cu clubul la care doreşte să activeze, drept consfinţit de legislaţie, pe care nimic nu i-l poate limita. De altfel, potrivit Regulamentului privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal, un amator, categorie în care se înscriu cei 10 nominalizaţi, pentru a încheia primul său contract cu o echipă de fotbal, nici nu are nevoie de acordul clubului la care este legitimat – în cazul de faţă, CSJ Ştiinţa «U» Craiova.

Echipei de fotbal îi revine obligaţia de a ne înştiinţa în scris şi, totodată, de a ne achita compensaţia de formare, în cazul jucătorilor amatori cu vârsta de până la 23 de ani care, semnând contractul de muncă sau convenţia civilă, îşi schimbă statutul din amatori în profesionişti.

Prin regulament, pentru Liga a 2-a, nivelul acestei compensaţii a fost stabilit la 3.500 de lei pentru fiecare an de pregătire, astfel că, pentru cei 10 jucători formaţi la CSJ Ştiinţa «U» Craiova, totalul este de 267.750 de lei. Până în prezent, Clubul Sportiv Judeţean nu a încasat această sumă.

În privinţa contractelor care ar fi fost semnate de cei 10 jucători cu FC Universitatea Craiova, noi nu ne putem pronunţa, cu atât mai mult cu cât nu am fost întrebaţi şi nici nu am fost înştiinţaţi, aşa cum cere regulamentul, cu privire la încheierea unor astfel de contracte. Federaţia Română de Fotbal este cea care va analiza documentele depuse în vederea legitimării fotbaliştilor şi va decide dacă acestea respectă condiţiile impuse prin regulament“.