Pacea, tema centrală a alegerilor europene?

2
485

Se clamează, mai clar în unele ţări europene, mai în surdină în altele, că tema centrală a alegerilor europene, de la sfârşitul săptămânii viitoare, al căror rezultat va fi decisiv pentru viitorul Europei, este… pacea. E însă o temă de campanie şi nimic mai mult. Sfârşitul războiului din Ucraina e încă… departe. Dacă nu foarte departe. Şi cum se spune, cacofonia se face resimţită. „Nu folosirii armelor italiene împotriva Rusiei, niciunul dintre soldaţii noştri nu va merge în Ucraina, pentru că nu suntem în război cu Moscova”, a afirmat deunăzi şeful diplomaţiei italiene Antonio Tajani, liderul „Forza Italia”, reiterând poziţia ţării sale. „Fiţi atenţi pentru că riscurile unui al treilea război mondial cresc. O mică greşeală este suficientă şi consecinţele vor fi dezastruase. Acest lucru trebuie să fie clar”. La Rapallo, unde a particiapt la o conferinţă naţională a tineretului „Coffindustria”, la câteva ore după anunţul lui Joe Biden de autorizare a Kievului să folosească arme cu rază lungă de acţiune pentru a lovi Rusia, Antonio Tajani a anunţat însă trimiterea unui nou pachet de ajutor în arme prin încheierea restricţiilor pentru Ucraina, privind utilizarea armelor livrate de ţările occidentale. Matteo Salvini, liderul unui partid din coaliţia guvernamentală, făcând referiri la declaraţia secretarului general al NATO a spus: „Trebuie să apărăm Ucraina atacată şi o facem din primul minut dar nu suntem în război împotriva nimănui(…). NATO nu ne poate obliga să ucidem în Rusia şi nici nu ne poate obliga să trimitem soldaţi să moară în Ucraina. Acest domn fie îşi cere scuze, fie rectifică, fie demisionează”. Pe 29 mai a.c. Le Monde titra un articol „Emmanuel Macron vrea să creeze o coaliţie europeană de instructori militari în Ucraina”. Trimiterea de instructori francezi şi europeni s-ar putea produce în câteva săptămâni. Cum la sfârşitul săptămânii viitoare au loc alegeri importante, pentru Parlamentul European, anunţul nu cade… tocmai bine, mai ales pentru partidul său, care în sondaje este creditat (15%) în urma partidului Adunarea Naţională a lui Jordan Bardella (32%). Vladimir Putin prin invadarea Ucrainei a readus războiul în inima Europei şi a tras o brazdă adâncă între ţările continentului care trăiau în pace, democraţie şi colaborare, libere, de la Lisabona la Vladivostok. Rusia, membră a Consiliului de Securitate al ONU, a dinamitat arhitectura de securitate care a garantat pacea şi stabilitaea pe continentul european, timp de decenii, de la acordul de la Helsinky la mijlocul anilor 70 până în urmă cu doi ani, lansând o nouă cursă a înarmărilor. Se spune că nu există alternative ca Vladimir Putin să fie oprit şi doar aşa se poate împiedica armata rusă, ca aceasta să nu atace ţările baltice şi să ajungă apoi pe malul Senei sau Tibrului. Şi afirmaţia aceasta se rostogoleşte aiurea. După dificultăţile ruşilor în Ucraina este prea puţin probabil că ar putea urma astfel de aventuri nesăbuite. Dacă obiectivul ar fi pacea, Europa ar avea mai mult de câştigat. Atât în privinţa schimburilor comerciale, cât şi în ceea ce priveşte garanţiile reciproce de securitate. Se mai spune că în Ucraina se apără valorile occidentale şi că nu e acceptabil ca Vladimir Putin să arunce bombe într-un supermarket. Aşa este. „The Guardian” scrie însă că Mossadul, în persoana lui Yossi Cohen, a ameninţat procurorul CPI, Fatou Bensoula, care investiga crimele israeliene în Cisiordania, iar recent unul dintre foştii candidaţi republicani la preşedinţia SUA, Nikki Haley, fost guvernator al Carolinei de Sud şi ambasador la ONU, a caligrafiat cu un marker pe bombele trimise de SUA „Finish-i”, cu referire la palestinieni, şi apoi „America iubeşte Israelul”. Toate aceste „valori” ridică semne de întrebare, în orice interpretare a războiului din Ucraina. Zelenski a vizitat ami multe ţări europene în ultimele zile, pentru a solicita mai mult ajutor pentru armata ucrainiană care pierde teren în faţa atacurilor necruţătoare ale ruşilor. Ajutorul militar oferit de ţările NATO ar trebui să fie în jur de 40 de milairde de euro pe an atât timp cât va fi necesar, susţine Jens Stoltenberg.

2 COMENTARII

  1. Juvenal, un poet satiric roman, a scris 16 poeme și au adunate toate în opera sa, cunoscută unor anumitor muritori sub titlul,, Satirae”. Există o replică sau două care sunt celebre ,mai ales în lumea dictaturii de azi!
    volo, sic iubeo ” pe stră-stră-strănepoții dacilor care mai există în România ar traduce-o cam așa: ,, asta vreau, asta poruncesc”. replica aparține unei femei , eroină din ,,Satirae” , femeie dictator. Femeia continuă:,, Sit pro ratione voluntas”, adică, tălmăcită în limba daco-latină care se vorbea ăn Dacia lui Burebista șă Cezar, Decebal și Traian înseamnă:,, voința mea să țină loc de rațiune”! Acum, domnule Canțăr, închipuiți-vă pe Juvenal care a scris opera sa între ani 90 și 127 după Hristos și comparați azi cu ,,democrația americană și UE”, cu Ursula, Stoltenberg, Biden,cu justiția curvă și veți constata (cu zâmbetul pe buze sau cu stupoare?) că după apropae 2000 de ani , nebunia celor care conduc nu s-a schimbat deloc! De unde a venit dezastrul imperiilor? Ne spune istoria,între ghilimele! Din acumularea bogățiilor în câteva locuri din lume, care a omis un singur lucru çn grija lor pentru binele omenirii: putregaiul! Tot limba noastră română modernă și plină de anglicisme și franțuzisme ne spune, în DEX, că putregaiul, pe lângă alte definiții, mai înseamnă și ,, corupție și josnicie”!
    Vi se că acești eroi negativi ai satirei moderne din UE,NATO sau SUA sunt democrați și cinstiți sau corupți și dictatori până în măduva oaselor?
    Desigur, știu că jurnalul pe care îl guvernați, nu e capabil, nu are nici puterea și nici voința de a dezbate teme pe care, un cititor rebel ca mine, vi le-ar propune!
    În rest, îl citez tot pe Juvenal: „Banii nu au miros de oriunde ar veni.” .

Comments are closed.