Maşină a poliţiei, tamponată în trafic, în timp ce urmărea un autoturism

0
576
Ieri, 2 iunie, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe  Calea Bucureşti din Craiova, au observat un autoturism al cărui conducător auto a pătruns pe culoarea roşu a semaforului electric aflat în funcţiune, virând stânga către strada “A.I. Cuza”. Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, cu autospeciala având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, virând stânga pe strada “Fraţii Goleşti”, unde autospeciala a fost acroşată în partea dreapta spate de un autoturism condus pe banda 1 din sens opus, de un tânăr de 20 de ani, care nu acordat prioritate de trecere autospecialei de poliție, deși conducătorii auto care circulau pe benzile 2 și 3, în aceași direcție, au oprit. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Tânărul a fost sancţionat conform OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 870 de lei iar ca măsură complementară i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile. În ceea ce-l priveşte pe şoferul care a trecut pe “roşu”, acesta nu a fost depistat, dar continuă cercetările în vederea identificării acestuia, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi a măsurilor care vor fi aplicate, menţionează reprezentanţii Inspectoratului de Judeţean de Poliţie Dolj.