Campania “Tu votezi! MAI te informează!” a continuat în Dolj

0
346

afisÎn această perioadă este prioritară organizarea în bune condiţii a alegerilor locale, sens în care poliţiştii doljeni desfăşoară activităţi specifice în vederea asigurării ordinii publice şi a gestionării posibilelor incidente cu caracter electoral. Astfel, oamenii legii continuă activităţile preventive, în cadrul Campaniei “Tu votezi! MAI te informează!”, iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne prin intermediul cărora cetăţenii primesc recomandări în legătură cu procesul electoral: să deţină documente de identitate valabile, să nu accepte mită electorală şi să respecte confidenţialitatea votului, precum şi informaţii cu privire la principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravenţiile şi infracţiunile prevăzute de Codul Penal. În cadrul campaniei au fost realizate mai multe tipuri de materiale şi au fost alese modalităţi de promovare multiple pentru a atinge categorii de public-ţintă cât mai diverse. Astfel, au fost tipărite 22.000 de afişe, care au fost distribuite în întreaga ţară pentru a fi amplasate în locuri aglomerate, în sediile unor instituţii publice cu aflux mare de cetăţeni, precum şi la intrarea în secţiile de votare. Totodată, pe pagina oficială de Internet a M.A.I., a fost creată o secţiune dedicată alegerilor care conţine principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravenţiile ce pot fi constatate de angajaţii M.A.I. şi infracţiunile prevăzute de Codul Penal, precum şi link-uri către deciziile Biroului Electoral Central şi ale Autorităţii Electorale Permanente, după cu a anunţat IPJ Dolj.