Real Madrid: Rafael Benitez a semnat pe 3 ani

0
406

Ceea ce era de aşteptat s-a oficializat. Real Madrid a anunţat printr-un comunicat că Rafael Benitez este noul antrenor al echipei de fotbal. Fostul tehnician al lui Napoli îl înlocuieşte pe Carlo Ancelotti, demis de conducerea clubului. Benitez a fost deja prezent pe stadionul Santiago Bernabeu pentru o conferinţă de presă. În vârstă de 55 de ani, spaniolul care a câştigat de două titlul în Primera cu Valencia şi Liga Campionilor cu Liverpool, a semnat pe 3 ani cu gruparea „blanco” din capitala Spaniei.

“Este o zi emoţionantă, fiindcă am revenit la casa mea” a spus tehnicianul spaniol, născut la Madrid, acum 55 de ani şi care a jucat la rezervele clubului (1974-1981), la Real Madrid Castilla, la care a fost şi antrenor (1993-1995). Între 1993 şi 1994 a fost şi secundul lui Vicente del Bosque, adică pe banca tehnică a primei echipe.