Acad. Irinel Popescu a supravegheat intervenția chirurgicală / Prima operație laparoscopică la Spitalul din Filiași

0
1082

De acum, la Spitalul din Filiași se efectuează și intervenții laparoscopice, după ce unitatea medicală a fost dotată cu un aparat ultraperformant, o donație de 58.000 de euro. Prima demonstrație s-a făcut, chiar ieri, în prezența acad. Irinel Popescu, renumitul profesor fiind legat afectiv de acest oraș și, în special, de spitalul unde, în urmă cu 45 de ani făcea primii pași în cariera de medic. Ca un semn de gratitudine pentru sprijinul permanent pe care îl oferă comunității filișene, primarul Nicolae Stăncioi i-a oferit acad. Irinel Popescu – Cetățean de Onoare al Filiașiului din anul 2013 – și „Cheia orașului”. Sub supravegherea chirurgului, dr. Sorin Scurtu și o echipă de specialiști au realizat, în premieră pentru spitalul din localitate, o intervenție minim invazivă în cazul unei femei în vârstă de 54 de ani, care suferea de colecistită cronică. Dincolo de beneficiile imediate pentru pacient – timpul de recuperare mult mai scurt și riscuri mai mici –, dotarea cu aparat laparoscopic a unității spitalicești din Filiași va mai schimba ceva: localnicii nu vor mai fi nevoiți să străbată zeci, poate chiar sute de kilometri, pentru a beneficia de o intervenție chirurgicală care, în alte părți, a devenit deja una uzuală. În plus, tinerii chirurgi sunt încurajați să profeseze aici, unde vor găsi de acum aparatură medicală similară altor centre medicale din țară. 

Acad. Irinel Popescu este chiar cel care a introdus, în urmă cu mulți ani, chirurgia laparoscopică și la Institutul „Fundeni” din București, fiind printre primii din România care au folosit tehnici inovatoare în acel moment, la nivel mondial. Acum, a avut o contribuție decisivă la dotarea cu trusă laparoscopică a Spitalului din Filiași, el fiind cel care i-a convins pe cei de la firma Karl Storz să vină cu donația către această unitate medicală. „Donația de azi este un act de generozitate față de chirurgia de azi și mă bucur că a fost ales spitalul din Filiași, mai ales că afectiv sunt implicat în tot acest proces. Spitalul de aici are o lungă tradiție, faptul că Filiașiul a avut spital încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea spune mult despre potențialul acestei localități. Eu am intrat prima oară în acest spital în 1971, ca student în practica de vară. Sunt 44 de ani de atunci, clădirea aceasta era și atunci, iar la chirurgie lucrau doctorii Scafa și Costache, care au făcut istorie în chirurgia Filiașiului, deci acest oraș are și o anumită tradiție chirurgicală”, a mărturisit profesorul Irinel Popescu, care a sosit, ieri, la prima oră la Spitalul din Filiași. 

Profesorul Irinel Popescu a primit „Cheia orașului”

Înainte de a intra în sala de operație, medicul Irinel Popescu și reprezentantul firmei care a făcut donația, Cristian Turcu, au primit mulțumiri din partea medicilor care vor lucra cu acest aparat, dar și a autorităților locale. Primarul Nicolae Stăncioi a recunoscut că Secția de Chirurgie făcuse mai multe solicitări către Primărie pentru achiziția unui laparoscop, dar că fondurile nu au permis acest lucru. „Pentru noi, este un moment deosebit, în sensul că se va face prima operație cu aparatul numit laparoscop. Meritul de a avea acest aparat în Spitalul Orășenesc Filiași îl are domnul profesor Irinel Popescu, care, împreună cu colaboratorii dumnealui, au donat un aparat complet. Noi aveam de gând să îl achiziționăm din fonduri proprii, numai că, de fiecare dată, ne-am lovit de lipsa fondurilor. Domnul doctor Sorin Scurtu, din momentul în care a ajuns la Filiași, mi-a cerut în permanență să îi aduc un asemenea aparat. Iată că azi avem un aparat de acest gen”, a precizat primarul. Cel care a donat aparatura, Cristian Turcu, a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului Filiași. Tot ieri, profesorului Irinel Popescu i-a fost înmânată „Cheia orașului”, în semn de prețuire.

O pacientă de 54 de ani, operată în premieră la Filiași

Sub supravegherea profesorului Irinel Popescu, tânărul chirurg Sorin Scurtu a intrat în sala de operație pentru a efectua și prima intervenție cu noul aparat. Pacient a fost o doamnă de 54 de ani, care suferea de colecistită cronică. „Dânsa a venit de mai multe ori la urgență cu colici biliare, dar a refuzat intervenția clasică care i s-a propus, optând pentru intervenția laparoscopică. Am vorbit cu domnul profesor Irinel Popescu, care a avut disponibilitatea să ne ajute. Am discutat apoi și cu pacienta, care a spus că este dispusă să aștepte pentru intervenția chirurgicală”, a explicat medicul Sorin Scurtu. Secția de Chirurgie a Spitalului din Filiași are 25 de paturi și patru medici chirurgi, unul singur fiind specializat pentru intervențiile minim invazive. „Lucrul cel mai important este că laparoscopia aceasta nu se face singură. Având cele mai performante truse din lume, totuși, este nevoie de un chirurg care să știe să efectueze operația, care să aibă o pregătire specifică în laparoscopie. Și mă bucur că, la Spitalul din Filiași, există un astfel de chirurg care va fructifica din plin trusa pe care și-a dorit-o și va efectua operații care altfel trebuiau trimise la Craiova sau București”, a explicat profesorul Irinel Popescu.

Donație în valoare de 58.000 de euro

Trusa laparoscopică a fost, așadar, o donație, valoarea sa ridicându-se la suma de 58.000 de euro. În lipsa unui astfel de aparat, aproximativ 200 de pacienți erau nevoiți să se opereze în spitalele din Craiova sau alte orașe. Reprezentantul firmei Karl Storz, Cristian Turcu, a spus că acesta este doar primul pas, având în intenție să doteze, pe viitor, și Secțiile de Urologie și ORL. „Sper ca acesta să fie doar primul pas, urmând să se dezvolte, pe chirurgie, și alte domenii, precum Urologie sau ORL”. „Comunitatea locală știe ce rezultate se obțin și cu câtă încredere pot să vină aici. Și dacă rezultatele sunt bune, atunci vor veni cât mai mulți pacienți. Au fost vremuri – inclusiv când operau doctorii Costache și Scafa – când spitalul acesta avea o anumită reputație, gama de operații pe care o practicau era cel puțin egală cu a centrelor mari. Eu mi-aș dori să revenim la aceeași situație, iar părerea mea este că nu suntem departe. În ciuda exodului medicilor de care vorbește toată lumea, posturile de aici sunt căutate, pentru aceste posturi concurează oameni tineri, aceștia vor veni cu tehnici moderne și populația va căpăta încredere. Începe să fie un spital interesant, evoluția lucrurilor este ascendentă și conturează un astfel de centru”, a apreciat acad. Irinel Popescu. 

Echipa de medici se înnoiește cu tineri specialiști

Managerul spitalului, dr. Ioana Dumitru, a precizat că sala pentru operații este acum bine dotată, fiind renovată de curând. „Nu îi lipsește nimic față de blocul operator din spitalele mari. Poate mai avem puțin de lucrat la partea de Terapie Intensivă. Acolo va trebui să dotăm cu mobilier, ne trebuie acele paturi speciale. Dar din punctul de vedere al medicilor stăm foarte bine. De când sunt managerul spitalului, am dus o luptă de zi cu zi ca echipa de medici să fie înnoită cu tineri. De fiecare dată toate posturile de medici au fost scoase la concurs, indiferent că au fost și situații când legea nu ne permitea. Am făcut în așa fel încât medici să fie angajați în special dintre tinerii care au formație profesională actuală, care lucrează cu aparatura care a apărut recent. În curând, vor fi două pensionări la chirurgie și sigur că acele posturi vor fi scoase la concurs, vor participa oameni tineri care ies de pe băncile rezidențiatului și sunt dornici de muncă. Avem scos la concurs și postul de ortoped, deja s-a înscris un tânăr rezident de anul V, și la fel pentru postul de medic psihiatru. Deci, echipa se înnoiește”, a mai spus medicul Ioana Dumitru.

Irinel Popescu se îngrijește de perfecționarea chirurgilor din Filiași

Președintele Academiei de Științe Medicale, Irinel Popescu, a promis că își va oferi tot sprijinul său și în pregătirea viitorilor chirurgi care vor activa la Spitalul din Filiași. Renumitul medic le-a lansat invitația acestora de a veni la Institutul „Fundeni” din București pentru a se specializa și mai bine. Deschiderea acestuia pentru Spitalul din Filiași va fi și în sens invers, Irinel Popescu urmând să susțină aici, dacă i se va solicita, cursuri pe diferite probleme chirurgicale. „Eu sunt dispus să ajut la pregătirea colegilor de aici, dacă vor să vină la Fundeni pentru stagii în care să învețe ceva mai mult, ce alte operații s-ar mai putea face prin această metodă. Pot să ajut și la pregătirea pe alte paliere de chirurgie, mai ales chirurgie oncologică, deci în partea de pregătire a cadrelor din Filiași. Dacă va exista, la un moment dat, o cerință specifică, voi ajuta. Oricum, nu pot să fac predicții, va fi totul în funcție de evoluția lucrurilor aici, în Filiași, de solicitările care vor veni de aici și de posibilitățile pe care le voi avea. Dacă colegii își doresc, de asemenea, pot să vin personal și să țin cursuri sau prelegeri pe probleme care îi interesează”.

Una dintre cele mai vechi unități medicale din Dolj

Spitalul din Filiași este unul dintre cele mai vechi din județul Dolj, fiind o donație a boierului Dimitrie Filişanu. Încă din anul 1865, aşa cum reiese dintr-un document al vremii, acesta îşi exprima dorinţa de a înfiinţa, pe cheltuiala sa, un spital în Filiaşi. Boierul a cumpărat paturi pentru spital, iar pe la anul 1888 bolnavii erau îngrijiţi gratuit. În anul 1949, spitalul funcţiona cu o singură moaşă ce deservea două secţii, Chirurgie şi Boli Interne, cu 20 paturi. În 1951, se instalează primul aparat Roengen și sosesc doi medici internişti. Totodată, ia fiinţă secţia Interne, cu 18 paturi, și secţiei de Dermatologie, cu 4 paturi. În aceeaşi perioadă apare Secţia Pediatrie şi Secţia de Boli Contagioase. Încadrarea dr. Duţescu, ca oftalmolog, este o replică în timp a ctitorului acestui spital, care prin testamentul soţiei sale, Smaranda Filişanu, îşi dorea foarte mult ca în Spitalul Filişanilor să funcţioneze „un pavilion special pentru oftalmie”. Spitalul Din Filiași a fost recunoscut pentru Secţia Chirurgie, unde au activat doi chirurgi – dr. Pavel Costache şi dr. Petre Scafa –, care au rămas în memoria pacienților și a doctorilor de mai târziu, unul dintre aceștia fiind chiar Irinel Popescu.

LAURA MOȚÎRLICHE  şi RADU ILICEANU