Cetăţenii sirieni, chemaţi la urne pe fondul războiului civil

0
294


Alegătorii din zonele aflate sub controlul regimului Bashar al-Assad se pregătesc să meargă la urne astăzi pentru a-şi alege preşedintele, pe fondul conflictului militar cu care se confruntă Siria, comentează AFP. Potrivit presei, administraţia de la Damasc a implementat un plan special de securitate pentru protejarea alegătorilor şi a secţiilor de votare. „Forţele militare şi serviciile de securitate sunt în stare de alertă maximă, pentru a garanta securitatea sirienilor care vor să voteze”, a scris cotidianul „Al-Watan”. Partidul Baas, aflat la putere în Siria de cinci decenii, liderii religioşi şi partidele politice siriene au continuat apelurile pentru votarea preşedintelui Bashar al-Assad, deşi nu există dubii că acesta va fi câştigătorul. Alegerile programate astăzi sunt catalogate de Occident drept „o farsă”. Mii de sirieni aflaţi în străinătate au început să voteze de săptămâna trecută, în 38 de ambasade. Este prima dată în ultimele cinci decenii când în scrutinul prezidenţial din Siria candidează mai mulţi politicieni.