Propunere de colaborare înaintată de cadrele militare rezerviste Uniunii Social Liberale

0
452

Filiala doljeană a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă sau în Retragere (SCMD) a dat întâlnire, ieri, liderilor judeţeni ai Uniunii Social Liberale pentru a dezbate propunerea de colaborare, elaborată la nivel naţional de formaţiunea sindicală. Pe fondul unei nemulţumiri acute generate de modificările legislative ale actualei guvernări care au dus la diminuarea drastică a pensiilor militare, dar şi la decăderea statutului de militar în România, cadrele militare rezerviste pun la dispoziţia USL capacitatea organizatorică, viziunea strategică şi capitalul de încredere la alegerile locale din 2012, pentru îndepărtarea de la conducerea statului a majorităţii portocalii. La discuţii au luat parte cei doi copreşedinţi ai USL Dolj – Ion Prioteasa şi Mihai Voicu, iar din partea sindicatului preşedintele SCMD Dolj, col.(r) Ioan Mişu Naon şi preşedintele SCMD Col.(r) Prof. Univ. Dr. Mircea Dogaru.

Cadrele militare rezerviste îşi pun speranţa în Uniunea Social Liberală pentru a mai schimba ceva, după ce protestele în stradă nu au schimbat cu nimic tratamentul primit din partea guvernanţilor. Acestea au propus liderilor USL consolidarea unui front comun pentru a crea o alternativă reală la actuala conducere a statului constituită în jurul „tandemului Băsescu-Boc”. „Ceea ce se întâmplă astăzi în România ne obligă să luăm atitudine. Într-o ţară în care sărăcia tinde să devină o stare generală, bătrânii sunt umiliţi iar tinerii îndemnaţi să plece peste graniţă, într-o ţară în care militarii au fost şi sunt dezonoraţi, prin tăierea nejustificată a pensiilor şi  ştirbirea demnităţii, cred că noi militarii, oameni crescuţi în spirtul ordinii, rigorii, devotamentului faţă de patrie trebuie să spunem <<Nu>>. Singura formaţiune în care noi vedem speranţa şi lumina de la capătul tunelului este Uniunea Social Liberală care s-a născut pentru a aduce o reformă adevărată a statului român”, a declarat col.(r) Ioan Mişu Naon, preşedintele SCMD Dolj.

Propunerea discutată, ieri, la Craiova va fi prezentată în cadrul Adunărilor Generale ale filialelor SCMD din toată ţara pentru constituirea unui acord de colaborare la nivel naţional. Prin protocolul propus USL, cei 22.000 de membri ai SCMD din toată ţara îşi iau angajamentul să se mobilizeze pentru a construi un instrument de sondare a opţiunilor politice ale românilor pentru formaţiunea politică, dar şi un vector de informare a oamenilor privind necesitatea implicării lor în schimbarea raporturilor pe scena politică din România la viitoarele alegeri locale. Liderii partidelor politice din cadrul USL vor analiza propunerea, urmând să stabilească o nouă întâlnire pentru semnarea acordului.

 

Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj

„Sunteţi o categorie deosebită şi puternică a societăţii civile prin acţiunile întreprinse pentru atenţionarea oamenilor. Sunt convins că nu salariile v-au mânat în lupta cu cei ce v-au acuzat pe nedrept de câştiguri nemeritate, ci faptul că a fost călcată în picioare haina militară, onoarea, demnitatea, respectul, lucruri care nu se văd, dar sunt incubate statutului de militar. Întâmplarea fericită a acestei ţări este că doi lideri tineri au trecut peste orgolii şi şi-au dat mâna pentru a forma Uniunea Social Liberală, care în pofida celor ce spuneau că nu va rezista, se consolidează pe zi ce trece. Avem plăcerea ca aici la Dolj, doi vicepreşedinţi de partid la nivel naţional eu al Partidului Social-Democrat, Mihai Voicu al Partidului Naţional Liberal, să fie acolo unde se iau deciziile în fiecare săptămâna. Pe plan local, ne-am dat mâna pentru obiectivul comun de a da jos portocalii. Obiectivul USL Dolj este acela de a câştiga cât mai multe primării, dar mai ales de a aduce echilibrul şi stabilitatea oamenilor simpli care se trezesc în fiecare zi aşteptând să li se mai întâmple ceva rău din partea flagelului portocaliu. Văd zilnic oameni încruntaţi, îngrijoraţi şi este de datoria noastră ca pentru ei să luăm în calcul orice propunere care ne va ajuta să scăpăm de PDL. Vom dezbate acest acord în interiorul USL şi cu siguranţă ne vom întâlni să-l semnăm în scurt timp”

Mihai Voicu, preşedintele PNL Dolj

„Vă mulţumesc pentru dorinţa de implicare în ceea ce ne dorim cu toţii, o schimbare care nu trebuie să fie în folosul unor forţe politice ci în folosul fiecărui cetăţean. Avem în rândurile noastre membri activi din mediul militar şi din experienţă pe care o am, afirm cu convingere că sunt oameni cu o capacitate organizatorică formidabilă şi cu o viziune extraordinară. Salutăm propunerea de colaborare şi sunt sigur că se va concretiza în foarte scurt timp într-un acord semnat la nivelul judeţul Dolj şi, ulterior, la nivel naţional. Avem nevoie unii de alţii”.