Două noi contracte semnate în cadrul POR : Peste şapte milioane de lei, investiţi în infrastructura socială şi educaţională

0
354

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a semnat ieri, la noul sediu, două contracte, eveniment la care au luat parte Înalt Preasfinţitul Părinte dr Irineu Popa, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, Marilena Bogheanu – directorul ADR SV Oltenia şi nu în ultimul rând, Cristian Toma, primarul localităţii Piscu Vechi. Proiectul „Centru Social Multifuncţional Best Life – pentru copii dezavantajaţi social” va fi implementat de Arhiepiscopia Craiovei şi are o valoare totală de 3.645.075 lei din care 2.847.740 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă. „Proiectul urmăreşte consolidarea, recompartimentarea, modernizarea, supraetajarea, extinderea şi reabilitarea clădirii în care va funcţiona Centrul Social Multifuncţional pentru crearea cadrului necesar menit să asigure incluziunea socială a peste 300 de copii dezavantajaţi social” a subliniat Marilena Bogheanu, directorul ADR SV Oltenia.

Piscu Vechi atrage aproape 3 milioane de lei din foncurile europene

Proiectul „Reabilitarea Şcoală cu clasele I-VIII”, ce va fi implementat de Primăria Piscu Vechi are o valoare totală de 3.959.243 lei din care 2.887.176 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă. „Acest proiect îşi propune reabilitarea şi dotarea spaţiilor de învăţământ din cadrul şcolii cu clasele I-VIII din Piscu Vechi şi extinderea acestora cu spaţii destinate grupurilor sanitare, reparaţii capitale ale construcţiilor şi instalaţiilor existente inclusiv dotarea cu mobilier, lucrări la instalaţiile sanitare, instalaţiile electrice, instalaţiile de încălzire” a msi completat directorul Agenţiei.

Până la această dată, la nivelul regiunii Sud Vest Oltenia se va implementa un număr de 207 contracte prin care se solicită peste 366 milioane euro. Dintre acestea, 14 contracte, prin care se solicită 6,8 milioane euro, vizează investiţii în infrastructura socială şi 25 contracte, prin care se solicită 37, 5 milioane euro, vizează dezvoltarea infrastructurii educaţionale în regiunea Sud-Vest Oltenia.