De Ziua Copilului, PSD Craiova le-a dus cadouri micuţilor din Catargiu şi Mofleni

3
493

Membrii Organizaţiei PSD Craiova au mers miercuri, de Ziua Internaţională a Copilului, în cartierele craiovene Catargiu şi Mofleni, unde au împărţit cadouri mai multor copiii care provin din familii nevoiaşe. Pe chipurile micuţilor se putea citi adevărata bucurie atunci când deschideau poarta şi vedeau că cineva îi aşteaptă cu o plasă plină cu dulciuri şi jucării, menite să le facă ziua mai frumoasă. “Organizaţia PSD Craiova a ales să vină astăzi în cartierele Mofleni şi Catargiu, pentru a le aduce o rază de soare în suflet tuturor copiilor – astăzi este ziua lor. Nu am uitat că şi noi am făcut parte din această categorie şi ştim ce înseamnă să primeşti o mică atenţie din partea unor oameni care îi vor binele. Noi nu vrem decât să-i facem fericiţi pe acei copii ale căror familii nu au posibilităţile materiale necesare pentru a le satisface dorinţele. Astfel, ei vor beneficia de sprijinul nostru, al comunităţii şi al tuturor celor care sunt alături de noi în această zi. Un număr de 50 de copii au primit cadouri de la noi. Sunt copii cu probleme sociale, copii care nu se pot bucura de Ziua Internaţională a Copilului aşa cum ar trebui. Îmi face o deosebită plăcere să particip la această acţiune pentru că şi eu am fost copil şi ştiu ce însemna orice atenţie primită din partea unor oameni cu suflet mare”, a spus vicepreşedintele PSD Dolj, Florentin Tudor.

“Mă bucur că cineva s-a gândit şi la copii noştri”

De departe, copiii au fost cei mai încântaţi de cadourile primite, unii dintre ei abia putând să le ţină în braţe, dar şi părinţii au apreciat deopotrivă iniţiativa membrilor Organizaţiei PSD Craiova, mai ales că unii dintre ei nu au avut posibilitatea să le cumpere copiilor nici un cadou. “Nu mă aşteptam la acest gest, dar mă bucur foarte mult că cineva s-a gândit şi la copiii noştri, mai ales că noi nu avem prea multe posibilităţi financiare să le luăm cadouri şi era păcat să nu se bucure de ziua lor”, a spus tatăl unui băieţel.

 

3 COMENTARII

  1. Felicitari Organizatiei Locale Nr.49 Catargiu MofleniPSD si Organizatiei Municipale Craiova al PSD reprezentate de membrii biroului si Domnul Consilier Municipal PSD Tudor Florentin! Asemenea initiative trebuie multiplicate de cat mai multe organizatii PSD.

  2. A fost un mic gest al Organizatiei PSD nr.49 Catargiu-Mofleni,adresat atit copiilor cu probleme cit si copiilor merituosi din aceste cartiere.Bucuria copiilor pentru gestul facut pentru ei a fost transmisa si membrilor PSD care au hotarit ca in masura posibilitatilor sa repete astfel de gesturi si in viitor ,fara a li se da conotatii electorale.

Comments are closed.