Unchi şi nepot, bătaie cu furci, la Goicea. Deznodământul : dosar penal pentru tentativă la omor

0
969
În seara zilei de 01 mai a.c., în jurul orei 20.30, poliţişti din cadrul Secţiei nr.14 Poliţie Rurală Bârca s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe strada “Ing. Marin Segărceanu”, din comuna Goicea, are loc un conflict între două persoane. Scandalul a fost aplanat, după intervenţia poliţiştilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de “tentativă la omor”, suspectul urmând să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii au intervenit imediat şi au aplanat conflictul, în eveniment fiind implicaţi doi bărbaţi cu vârstele de 35 şi 36 de ani, ambii din localitate. Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, bărbatul de 36 de ani l-ar fi lovit pe nepotul său, de 35 de ani, cu o furcă în zona pieptului, iar, ulterior, bărbatul de 35 de ani l-ar fi lovit la rândul său pe cel de 36 de ani, unchiul său, cu un obiect dur în zona capului.   “În urma evenimentului, bărbatul de 36 de ani a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la spital. Având în vedere concluziile preliminare formulate de medicul legist din cadrul I.M.L. Craiova, din care rezultă că bărbatul de 36 de ani prezintă leziuni traumatice , care i-au pus în pericol viaţa, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz. În baza probatoriului administrat, în cursul zilei de 02 mai a.c., bărbatul de 35 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul acestei zile, va fi propusă arestarea preventivă a acestuia”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .