Bancnote false puse în circulaţie

0
505

Astăzi dimineaţă, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Oficiul Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat  patru percheziții domiciliare, în municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, punere în circulație de valori falsificate şi înşelăciune.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii noiembrie, o unitate bancară ar fi fost prejudiciată cu aproximativ 240.000 de euro, prin încărcarea în bancomate, pe parcursul a 3 zile, a 486 de bancnote, în valoare de 500 de euro, falsificate. Dintre acestea, doar șase bancnote ar fi fost reținute de aparatele multifuncționale, restul fiind acceptate. Bancnotele fac parte dintr-un tip de fals foarte periculos, cunoscute la nivel european atât pentru calitatea superioară a contrafacerii, cât și pentru faptul că sunt imposibil de detectat cu ochiul liber. Două persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru audieri. Activitatea judiciară este realizată cu sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, suportul tennico-criminalistic fiind asigurat de Institutul Național de Criminalistică din Poliția Română. La acțiune participă Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei și Unitatea Tehnico-Canină a Jandarmeriei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic și de Criminalistică.