Spectacolul „Trecu anu’ cu olteanu’” va fi reluat pe 29 mai

0
473

După succesul din 4 aprilie a.c. cu premiera „Trecu anu’ cu olteanu’”, prezentată pe scena Teatrului Național Craiova, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” a decis reluarea spectacolului pe data de 29 mai a.c.

Solişti vor fi, și de această dată, Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Mîţu Stoian, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Manuela Motocu, Aneta Şişu, Cristian Bănăţeanu, Ciri Mayer și Liviu Dică. Împreună cu orchestra şi dansatorii ansamblului, aceștia „au pregătit un spectacol cu obiceiuri de la Bobotaie la Constandinul puilor”, precizează organizatorii. Adică de la Bobotează, sărbătorită pe 6 ianuarie, și până la Sfântul Constantin (21 mai), zi pe care calendarul popular o consemnează ca momentul în care păsările pădurii își învață puii să zboare. Scenariul și regia spectacolului sunt semnate de Gabriela Rusu-Păsărin, coregrafia este realizată de Ionel Garoafă, iar conducerea muzicală îi aparține lui Nicolae Drăghia.

Spectacolul „Trecu anu’ cu olteanu’” va avea loc tot în sala Teatrului Național Craiova, cu începere de la ora 19.00. Biletele pot fi cumpărate de la Agenţia teatrului și de la sediul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” (strada Crișului nr. 9), la prețurile de 40 lei și, pentru pensionari, studenţi şi elevi, 20 lei.