Bugetul pentru show-urile României la Eurovision – 100.000 de euro

0
487

Bugetul alocat pentru show-urile reprezentantei României la Eurovision, Ester Peony, este de 100.000 de euro, regizorul Petre Năstase afirmând că aceasta este prima dată în istoria participării ţării noastre la competiţia cântecului european când o mare parte din sumă este alocată efectelor speciale de pe scenă.

Totodată, Năstase a spus că, în premieră, show-ul a fost gândit de echipa română şi nu în mare parte de producătorii Eurovision. “Este prima oară când cei din echipa producătoare a Eurovisionului ne lasă să venim cu un concept grafic şi conţinut grafic făcut de noi (…) E prima oară când noi ne ducem acolo cu un conţinut grafic foarte serios”, a afirmat el. Năstase a adăugat că “este prima oară când televiziunea română investeşte serios în efecte speciale de scenă”.

El a detaliat câteva dintre costuri. “Noi suntem obligaţi să plătim practic efectele speciale pentru toate cele 12 repetiţii şi la fiecare repetiţie se adună – 2.000 de euro o dată, 2.500 o dată, până ajungi la 50 – 60.000 şi nu ştii de unde s-au adunat banii”, a punctat Năstase.

Regizorul a adăugat că anul acesta delegaţia României va fi mai restrânsă decât în trecut. “Ştiu că e o investiţie serioasă în partea de show şi mai puţin în partea de delegaţie, cum a fost în anii trecuţi, adică se deplasau acolo 20 de oameni şi aveam doi lei pentru spectacol. De data asta este invers”, a punctat el.

Totodată, Năstase a afirmat că show-ul României are o componentă grafică şi una de efecte speciale, pe lângă cea muzicală. “Eu, ca regizor, sunt fericit că am avut posibilitatea în sfârşit să bifez toate cele trei componente, pentru că până acum ne-am dus efectiv ca nişte săraci acolo şi n-am avut nici măcar vânt, adică un efect gratuit. N-am avut nimic, n-am avut nicio posibilitate de show. Ne-am dus acolo şi a bătut vântul efectiv pe lângă noi. Nu te bagă nimeni în seamă dacă nu investeşti în show”, a mărturisit regizorul.

La rândul său, şefa delegaţiei României, Smaranda Vornicu-Shalit, a vorbit despre faptul că, recent, la Eurovision, “componenta de show a devenit din ce în ce mai importantă”. “Vom avea un buget care se învârte în jurul sumei de 100.000 de euro”, a punctat ea.

Totodată, şefa delegaţiei României a vorbit despre dezbaterile politice legate de organizarea Eurovision în Israel. “Au fost scrise scrisori în legătură cu organizarea acestui eveniment în Israel. Cred că tocmai organizarea acestui eveniment în Israel demonstrează spiritul Eurovision, un spirit care depăşeşte graniţe, depăşeşte aceste probleme”, a spus ea.

Delegaţia României va pleca la Tel Aviv duminică, iar prima repetiţie a lui Ester Peony va avea loc luni. Ester Peony va cânta “On a Sunday” în semifinala a doua a Eurovision 2019, pe 16 mai. Finala Eurovision 2019 are loc pe 18 mai. (Sursa: Agerpres)