Reguli nemţeşti pentru locuinţe româneşti – Locuinţele ANL, din puşculiţa chiriaşilor

0
347

Lucrările la locuinţele ANL de la Potelu ar putea începe în această vară. Autorităţile locale susţin că acesta este un termen posibil, dar nu sigur totuşi, dat fiind faptul că agenţia nu mai doreşte să înceapă construcţia de noi apartamente până ce nu se vând şi în Bănie măcar 50 dintre unităţile locative aflate deja cu chirie.

Tinerii care sau depus dosare pentru o locuinţă ANL aud din nou, şi în acest an, acelaşi îndemn din partea autorităţilor locale: răbdare, toate se vor rezolva. Cele mai bune veşti dau ca termen de începere a lucrărilor pe terenul din spatele Parcului Romanescu vara acestui an, iar cele mai sumbre spun că nu se ştie deocamdată în ce an se vor demara lucrările. Interpelat de consilierul PNL Pavel Badea despre soarta mult-aşteptatelor locuinţe pentru tineri, viceprimarul Mărinică Dincă a spus că, de acum încolo, problema se pune în alţi termeni cu ANL. „Acest program funcţionează de opt ani şi până acum primăriile aveau obligaţia să asigure terenul şi bani pentru extinderea utilităţilor. Din acest an, legislaţia s-a schimbat şi permite agenţiei să construiască în raport cu vânzarea locuinţelor vechi, care au fost date cu chirie”, a spus Dincă.

Vânzările de locuinţe avansează cu încetinitorul

Autorităţile speră, totuşi, ca toate formalităţile să fie duse la îndeplinire astfel încât şantierul să poată fi aşezat chiar în această vară. „În acest moment suntem în proces de cadastrare şi intabulare a locuinţelor cu chirie pentru vânzarea lor. Regulile sunt nemţeşti: când vor veni la bugetul ANL măcar 50 de locuinţe, să înceapă lucrările la altele 50 de apartamente noi”, a precizat Dincă. Alesul local PNL a continuat să acuze municipalitatea că nu a tratat mai bine cu agenţia astfel încât Craiova să nu se afle acum pe o poziţie „defavorizată”, fiind depăştită acum la număr la locuinţe de oraşe mai mici precum Vâlcea sau Piteşti. „Legea spune să nu se împartă fondurile după culoarea primarului. Dacă vreţi însă să spuneţi că Guvernul nu face nimic pentru Craiova, atunci spuneţi aşa şi nu mai ocoliţi problema”, a reacţionat, la rândul lui, viceprimarul Mărinică Dincă.

Mărinică Dincă

Primăria Craiova s-a achitat de datorie

Edilii nu exclud însă nici varianta ca lucrările să mai aştepte până ce vor primi verde. Cât? Nici asta nu se ştie. „Ultimele locuinţe la Craiova au fost date în folosinţă în 2009, la sfârşit de an, deci nu foarte-foarte demult. Când vom oferi altele noi nu putem să spunem cu exactitate, e posibil să trebuiasca să mai aştepte cei care se află pe liste”, a mai spus Mărinică Dincă. Singurul lucru cert este că, în acest moment, municipalitatea s-a achitat de responsabilităţile ce-i revin prin lege. Dacă agenţia găseşte bani, poate să pornească lucrările  în orice zi pentru că terenul există – în imediata vecinătate a imobilelor cu patru etaje din zona Potelu. La fel de bine, locuinţele sunt asigurate şi în cazul în care firma desemnată să facă lucrarea ar termina deja locuinţele până în toamnă şi ar trebui să le racordeze la urtilităţi. Municipalitatea a pus deoparte şi pentru acest lucru 1,6 miliarde de lei.

Uitaţi cu perfuziile în vene

Potrivit consilierului PNL, Pavel Badea, care face parte din comisia de repartizare a locuinţelor ANL, în acest moment se află pe liste circa 800 de familii cu vârste sub 35 de ani care aşteaptă să primească o locuinţă cu chirie. Acesta susţine că gravitatea constă în primul rând în faptul că autorităţile locale nu-şi dau interesul să ţină la curent pe aceşti solicianţi cu stadiul acestui proiect locativ. Badea spune că nepăsarea edililor poate lăsa urme adânci în vieţile acestor tineri. Depinzând de repartiţii, mulţi îşi pierd câţiva ani din viaţă aşteptând să li se pună în mână cheia unui apartament cu chirie, dar pentru că el întârzie să vină, solicitanţii depăşesc vârsta de 35 de ani şi sunt scoşi definitiv din cărţi. „Cine plăteşte pentru aceşti oameni? S-au chinuit să locuiască ani buni în tot felul de improvizaţii, iar când se construieşte totuşi o locuinţă nu pot să mai beneficieze pentru că au îmbătrânit cât timp au aşteptat-o. Mi se pare inuman şi autorităţile ar trebui să se preocupe mai mult măcar cu informarea lor”, a mai spus Pavel Badea.