Încălţăminte contrafăcută, descoperită de poliţiştii de frontieră de la Bechet

0
246

Polițiștii  din cadrul PTF Bechet au descoperit, în urma efectuării unui control asupra semiremorcii unui ansamblu rutier, condus de un cetățean bulgar, care se deplasa pe ruta Grecia-Slovacia, peste 2.200 perechi de încălțăminte sport (adidași și papuci), toate având inscripția unei mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

În data de 02.03.2024, în jurul orei 14:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet s-a prezentat, la controlul de frontieră,  un cetățean bulgar, în vârstă de 59 de ani, care conducea un ansamblu rutier, înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta încălțăminte, conform documentelor de însoțirea mărfii, din Grecia pentru Slovacia. În urma efectuării controlului în comun cu lucrători din cadrul Biroului Vamal Bechet, în compartimentul de marfă al semiremorcii au fost descoperite mai multe perechi de încălțăminte sport, respectiv adidași şi papuci. “În urma inventarierii bunurilor descoperite, a rezultat cantitatea totală de 2.232 perechi de încălțăminte sport (adidași și papuci), inscripționate cu logo-urile unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.  Bunurile descoperite au fost evaluate la valoarea de 710.400 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate de către lucrătorii din cadrul Biroului Vamal Bechet, în vederea continuării cercetărilor, întrucât șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență. În prezent, faţă de persoana în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj.