Jandarmeria Română, omagiată cum se cuvine , la Craiova

0
747

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Consiliul Județean Dolj a deschis, astăzi,  expoziţia itinerantă „Jandarmeria Română 1850 – 2020” , pentru a marca ziua Jandarmeriei. Gazdă a vernisajului a fost Muzeul Olteniei din Craiova, devenit, în urmă cu puţin timp, Muzeul Naţional de Istorie Oltenia.

  Muzeul Olteniei din Craiova este a paisprezecea instituție muzeală din România care găzduiește expoziția cu tematică militară. Aceasta a fost organizată mai întâi la Muzeul Național de Istorie a României, în intervalul 29 iulie – 8 noiembrie 2020 și ulterior itinerată la instituții muzeale de rang municipal, județean și național din: Oradea, Arad, Buzău, Timișoara, Târgoviște, Brașov, Reșița, Satu Mare, Baia Mare, Călărași, Slobozia și Deva. Până în prezent peste 22.000 de vizitatori au reușit să cunoască istoria Jandarmeriei prin intermediul unei cercetări calitative, echilibrate și obiective, având posibilitatea să vadă piese de patrimoniu reprezentative pentru istoria de peste 170 de ani a acestei structuri.  “Expoziția reprezintă rezultatul unei colaborări de succes dintre Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Jandarmeriei Române, Asociația RoMilitaria, Muzeul Olteniei Craiova, Consiliul Județean Dolj și Inspectoratul de Jandarmi Județean „Mihai Bravul” Dolj.  A fost organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, în 2020. La momentul de atunci, Craiova trebuia să fie cel de-al doilea centru din ţară, unde trebuia expuse exponatele, dar a venit COVID – 19. Cu atât mai mult, astăzi 3 aprilie 2023, expoziţia va avea succes, la vernisajul acesteia fiind prezente personalităţi ale administraţiilor publice locale şi judeţene, ale Jandarmeriei, a precizat Florin Ridiche, director al Muzeului Naţional de Istorie al Olteniei . Publicul vizitator va avea ocazia să vadă fotografii rare din patrimoniul Muzeului Olteniei Craiova și din colecțiile dr. Pavel Mirea, Ciprian Radu, Adrian Gabriel Simionescu și col. dr. Constantin Păun, care înfățișează jandarmi din județul Dolj de la începutul secolului XX și din perioada interbelică. Pentru a evidenția istoria Olteniei și a oamenilor care au reprezentat cu demnitate această regiune, în cadrul expoziției vor fi prezentate obiecte, fotografii și documente care au aparținut subofițerului Dumitru Radu. Originar din comuna Plenița, acesta și-a desfășurat activitatea profesională, în cadrul Jandarmeriei și Miliției între 1933-1952 la diferite posturi din județul Timiș-Torontal. După instaurarea comunismului, a fost exclus din rândul cadrelor Ministerului de Interne și a revenit în localitatea natală. Obiectele au fost împrumutate pentru completarea expoziției de către domnul Ciprian Radu, căruia îi mulțumim pentru nobilul gest. Un rol semnificativ la realizarea expoziției îi revine domnului Nicolae Adrian Alexe, muzeograf în cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, unul dintre cei mai notabili specialiști în istoria Jandarmeriei Române și autor al cărții „Jandarmii și milițienii de la sate” publicată la editura ASTRA Museum din Sibiu în anul 2014. Expoziția „Jandarmeria Română 1850-2020” va putea fi vizitată în perioada 3 aprilie – 5 iunie 2023, de marți până duminică în intervalul orar 09:00-17:00. Ultimul acces se realizează cu 45 de minute înainte de încheierea programului de vizitare.

Vernisaj apreciat

Aşa cum aminteam, la vernisajul de ieri au fost prezente personalităţi ale administraţiilor publice locale şi judeţene. “Jandarmeria este una dintre dintre instituţiile care ne apară, fără ea nu ne-am putea descurca. Este una dintre cele mai sigure instituţii din ţară , iar expoziţia prezentată certifică acest lucru”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu, primar al Craiovei. Cosmin Vasile, preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, a menţionat: “Jandarmeria este o situaţie fundamentală a statului, care ne asigură siguranţa. ” . La rândul său, Dan Diaconu, prefect al judeţului Dolj, a dat citire mesajului premierului Nicolae Ciucă, reiterând baza care se pune pe jandarmi. Nu în ultimul rând, IPS Irineu, Mitropolit al Olteniei şi Arhiepiscop al Craiovei a transmis mesajul său, prin vocea consilierului eparhial Adrian Lupu, dând Binecuvântarea, mai ales că se apropie Paştele.