285 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

0
583

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 285 de  dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 744 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii au depistat, în același interval de 24 de ore, 9.143 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.090.347 de lei.