Roşiile româneşti şi verdeţurile de sezon, sigure pentru consum

0
412

Roşiile româneşti şi verdeţurile de sezon sunt sigure pentru consum, acestea fiind analizate în scopul determinării reziduurilor de pesticide, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

“Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară, efectuează permanent controale în pieţe, supermarket-uri şi la producători, în vederea prelevării de probe din legume precum ceapa verde şi salata. Primele roşii româneşti din acest an, din cadrul Programului de sprijin pentru tomate, au fost de asemenea analizate, în scopul determinării reziduurilor de pesticide. Pentru cele 125 probe prelevate şi transmise pentru analize, au fost eliberate buletine pentru 86 probe, acestea fiind lipsite de reziduuri de pesticide, restul probelor aflându-se în curs de finalizare a determinărilor de reziduuri”, se spune în comunicat.

Ministerul menţionează că prelevarea probelor pentru controlul reziduurilor de pesticide se face conform Ordinului MAPDR nr.1256/2005 pentru aprobarea Metodelor de prelevare a probelor de plante şi produse vegetale în vederea efectuării analizelor de laborator, pentru determinarea oficială a nivelului de reziduuri de pesticide. Analizele de laborator sunt realizate în concordanţă cu sistemul de asigurare al calităţii ISO 17025/2005 prin metode acreditate RENAR.

Autoritatea Naţională Fitosanitară asigură consumatorii că produsele agroalimentare existente pe piaţă la această oră sunt sigure pentru consum şi că produsele de protecţie a plantelor sunt folosite exclusiv în scopul menţinerii sănătăţii plantelor.