PSD îndeplineşte încă o promisiune făcută fermierilor

0
2858

petre daeaPetre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a susţinut în ultima zi a lunii martie, o conferinţă de presă, la sediul instituţiei. Cu această ocazie, ministrul Agriculturii a prezentat stadiul plăţilor efectuate de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură către fermieri, pentru campania aferentă anului 2016. Cifrele vorbesc de la sine. Peste 2 miliarde de euro au fost autorizate la plată până în prezent. Este încă una dintre promisiunile electorale, pe care PSD şi le onorează. Urmează, adoptarea de noi acte normative ce vor avea implicaţii directe în sectorul agricol, cum sunt normele privind diminuarea comisionului de garantare de la 3,8% la 2%.  Se va mai hotărî şi asupra creditelor pentru achiziţia de terenuri agricole până la atingerea unei suprafeţe de 250 ha în proprietate, încât procentul de garantare să fie de maximum 80% din valoare creditului, iar diferenţa de 20 % din valoarea creditului şi dobânda aferenta să se acopere cu terenul achiziţionat din credit.

          apiaDespre ministrul Agriculturii, Petre Daea, nu puţine au fost vocile ce au clamat că are un discurs învechit şi, uneori, o exprimare prea abruptă. Cu toate acestea, ca să fim oneşti până la capăt, în lumea agriculturii nu limbajul ultrarafinat îi încălzeşte pe fermieri, ci modul în care, responsabilul cu politica agricolă din guvern se raportează la marile probleme cu care se confruntă lumea fermierilor.

          Să nu omitem că Petre Daea este absolvent al Facultăţii de Agronomie Timişoara, promoţia 1973, obţinând diploma de inginer agronom. Imediat, din 1973 şi până în 1980, a început activitatea propriu-zisă la CAP Şiseşti – jud. Mehedinţi parcurgând, cum era şi firesc, treptele profesionale de la inginer stagiar, şef fermă, inginer şef. Următorii şase ani a lucrat ca inginer şef CUASC Şiseşti, Broşteni, jud. Mehedinţi iar Revoluţia din 1989 la prins ca şef secţie adj. pentru Probleme de Agricultura, CJ Mehedinţi. Vorbim, aşadar, de un specialist călit în câmpul producţiei, pentru că, pe vremea aceea, chiar se muncea în agricultură!

Cum a fost posibilă plata la timp?

          apia 1Este o întrebare cât se poate de firească, mai ales că vechea guvernare ar fi beneficiat de aportul unor specialişti în agricultură, cel puţin aşa vorbeau CV-urile şi recomandările externe! Păi, în primul rând, putem vorbi de acte normative elaborate la timp. Să începem cu Ordinul MADR nr. 3/11.01.2017 pentru aprobarea cantităţilor de motorină aferente perioadei 1iulie 2016-30 septembrie 2016. Apoi Hotărâre de Guvern nr. 53/16.02.2017 pentru aprobarea sprijinului financiar excepţional cu caracter temporar care se acordă producătorilor agricoli din sectorul fructe şi legume şi Hotărâre de Guvern nr. 54/23.02.2017 privind stabilirea pentru anul de plată 2016 a cuantumului ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal (ANT) pentru culturile amplasate pe teren arabil. O.U.G. nr. 16/24.02.2017 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 a întregit măsurile iar H.G. nr. 62/27.02.2017 a adus aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii şi schemelor de sprijin cuplat, în sectorul zootehnic, precum, şi pentru stabilirea cuantumului acestora, pentru anul 2016.

Sume bugetare asigurate la timp

          apia 2Sumele prevăzute pentru subvenţii au fost asigurate prin bugetul de stat pe baza de programe. Printre măsurile organizatorice luate imediat de noul guvern prin Ministerul Agriculturii au fost:  eliminarea întârzierilor privind controalele pe teren, pentru că, la data de 28 ianuarie a.c., un număr de 8.174 fermieri din 8 judeţe nu aveau finalizat controlul pe teren. Pentru a rezolva foarte repede situaţia sa decis transferarea a 262 de specialişti APIA de la alte judeţe.

          Operaţionalizarea aplicaţiilor cu dezvoltatorul de soft a fost o altă măsură dispusă de MADR. Concret, pe 29 decembrie 2016 a fost încheiat contractul de extindere a aplicaţiei. Astfel că, termenele prevăzute în contract au fost reactualizate, scurtându-se termenul de punere în funcţiune a aplicaţiilor. Organizare perfectă, de de sus până jos, a fost un alt atu al MADR, iar asistenţa permanentă din partea operatorului de soft s-a realizat fără sincope. Nu putem ocoli nici efortul uman deosebit prin prelungirea programului de lucru în toată ţara. S-a lucrat de luni până luni, program zilnic 8,30 – 21,00, în ultimele două săptămâni, la fel şi aparatul central APIA a lucrat multe zile non-stop, zi şi noapte. Oricum, despre situaţii de acest gen, cotidianul nostru a mai relatat cu referire directă la APIA Dolj. Aici angajaţii, şi în alte campanii de anvergură, lucrau până târziu în noapte.

          Într-o analiză comparativă a plăţilor, ministrul Daea a arătat că, la 31 martie 2016 erau autorizate pentru plată 255,44 milioane de euro, iar acum, la 31 martie 2017, vorbim de o valoare de 2,065 miliarde de euro autorizată la plată!

„255 milioane euro, versus 2 miliarde euro…cam asta e diferenţa”

          La rândul său, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, a precizat că, de acum, agricultorii din Dolj, spre care s-a îndreptat în campania electorală, pot răsufla uşuraţi, pentru că nu trebuie să mai împrumute bani. „255 milioane euro, versus 2 miliarde euro… Cam asta e diferenţa între Guvernul Cioloş şi Guvernul Grindeanu. Astăzi (n.r. – 31 martie a.c.), ministrul Petre Daea a susţinut o conferinţa de presă în care a prezentat situaţia, la zi, a subvenţiilor agricole. Conform Programului de Guvernare al PSD, până la data de 31 Martie, trebuia primită prima parte a subvenţiei în agricultură. 97 la suta dintre fermieri şi-au primit deja banii şi doar 3 la suta nu. Anul trecut procentul era invers. Ca să nu mai amintesc că şi subvenţia la motorină, pentru anul trecut, s-a plătit tot luna aceasta de actualul guvern. Un ziarist cunoscut încerca să-mi demonstreze cum a greşit un funcţionar în proiectul de H.G. privind plata subvenţiei la motorină pentru 2016, când noi suntem în 2017. I-am explicat că, de fapt, plătim datoriile lui Cioloş abia acum… Ştiu…Par raportări comuniste, dar asta e realitatea… Şi ţăranii din Dolj, cărora le spuneam în campanie că în martie îşi vor primi subvenţia şi ne priveau cu neîncredere, sunt fericiţi că nu mai trebuie să se împrumute ca să poată începe anul agricol…”, a precizat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pe contul său de socializare.

Efectele acordării subvenţiilor la timp

          Acordarea la timp a subvenţiilor atrage după sine o serie de efecte pozitive. Astfel, fermierii nu se mai împrumută de bani pentru executarea lucrărilor, execută la timpul optim lucrările în câmp, scad costurile de producţie, în timp ce le cresc câştigurile. De asemenea, fermierii pot să scadă preţurile de valorificare şi astfel consumatorii să se poată bucura de un preţ mai mic la achiziţie. Mai important este că fermierii care au şi angajaţi îşi pot onora faţă de aceştia plăţile salariale la timp. De pe urma plăţii la timp a subvenţiilor câştigă şi statul, prin faptul că acesta colectează la timp şi integral la bugetul de stat, impozitele şi taxele.