Veşminte şi podoabe săseşti din colecşiile Muzeului Brukenthal, expuse la Craiova

0
469

Muzeul Olteniei continuă tradiţia bunei colaborări cu Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, organizând în parteneriat un nou eveniment expoziţional, sub genericul „Veşminte, podoabe săseşti şi reprezentarea acestora în pictura vremii”. Vernisajul are loc astăzi, ora 11.00, în Sala „C. S. Nicolăescu-Plopşor” a Secţiei Istorie-Arheologie, din strada „Madona Dudu” nr. 14. Colaborarea dintre cele două muzee s-a concretizat în ultimii doi ani prin realizarea a două expoziţii de succes: „Capodopere din argint” (2012) şi „Arme albe şi de foc. Cositoare din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal” (2013).

Inedita expoziție „Veşminte, podoabe săseşti şi reprezentarea acestora în pictura vremii” propune publicului din Oltenia excepţionale piese de patrimoniu, expresie a identităţii unei cunoscute etnii din Transilvania, care, prin port, podoabe şi obiceiuri, a lăsat o benefică amprentă asupra culturii urbane şi rurale româneşti. Ace de voal, paftale şi cingători din aur şi argint bătute cu pietre preţioase, costume şi accesorii vestimentare, toate sunt semne ale dezvoltării economice pe care saşii din Transilvania au atins-o în secolele trecute.

Expoziţia include aproximativ 100 de piese din colecţiile Muzeului Naţional Brukenthal: Muzeul de Istorie „Casa Altemberger” şi Galeria de Artă Românească, având la bază un concept integrator şi interdisciplinar. Prin veşminte, podoabe şi accesorii, precum şi prin tablouri de epocă – la loc de cinste aflându-se portretul contelui Samuel von Brukenthal – cei interesaţi vor avea acces la o lume în care luxul şi eleganţa erau un mod de a trăi.

„Preluând şi adaptând elemente din vestimentaţia occidentală, populaţia săsească şi-a creat o lume bazată pe eleganţă şi rafinament. Acestea sunt motivele demersului nostru de a aduce în faţa vizitatorilor unele din cele mai spectaculoase elemente de vestimentaţie şi podoabă din lumea patriciatului săsesc din secolele XVII-XIX”, explică organizatorii.

Pentru a stăvili luxul şi opulenţa aduse de suflul nou al modei vieneze, Magistratul oraşului Sibiu emitea în anul 1752 „Regulamentul ţinutei şi poliţiei”, ce reglementa modul în care populaţia oraşului avea voie să se îmbrace în funcţie de clasa socială din care provenea. Cu acest prilej, locuitorii Sibiului erau diferenţiaţi în nouă clase sociale. În regulament erau precizate, pentru fiecare clasă în parte, articolele vestimentare şi accesoriile care se cuveneau a fi purtate şi materialele din care acestea puteau fi confecţionate. Pentru că erau foarte greu de respectat prevederile acestui regulament, opt ani mai târziu a fost emis unul nou, mult mai sintetic şi moderat.

Moda vremii dovedeşte însă că toate încercările municipalităţii de a opri cheltuielile exagerate ale populaţiei pe obiecte de lux şi de a diferenţia statutul social prin vestimentaţie s-au dovedit a fi zadarnice. Dezbaterile despre o nouă reglementare a ţinutei au fost reluate la Viena, în anul 1766, când breslaşii au încercat să promoveze textilele locale, dar împărăteasa Maria Theresia a interzis acest gen de regulamente, ceea ce a determinat încheierea epocii recomandărilor stricte în privinţa garderobei.

Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei: «Nu întâmplător s-a ales acest moment pentru debutul unui nou act muzeal, gândindu-ne că ne aflăm în preajma a două evenimente majore, importante la nivel naţional: proiectul educaţional „Şcoala Altfel”, ce se va desfăşura în intervalul 7-11 aprilie, şi proiectul „Noaptea Europeană a Muzeelor”, ce va avea loc în data de 17 mai».

 

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj: «Mă bucur că Muzeul Olteniei reuşeşte să stabilească parteneriate de durată cu instituţii de prestigiu din domeniu, pentru că, în definitiv, este o confirmare a statutului pe care şi l-a construit în timp, prin multă muncă şi, în egală măsură, prin respect pentru profesie».