Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că România trebuie să-şi asume rolul de frontieră a NATO într-o regiune fierbinte, el arătând că trebuie majorat bugetul Ministerului Apărării cu 0,2% din PIB anual, astfel încât în 2017 acesta să ajungă la 2%. „Cred că România, în acest moment, îşi reafirmă rolul strategic în regiune. (…) În acest moment România trebuie să fie văzută şi trebuie să-şi asume rolul de frontieră a NATO într-o regiune atât de fierbinte şi care cu siguranţă în perioada care vine ne va oferi noi provocări. Deci cred că România trebuie să-şi afirme acest rol”, a spus Ponta, la conferinţa cu tema „Profilul României în NATO la 10 ani după integrare”, organizată la Parlament.
El a arătat că toţi partenerii României trebuie să aibă în continuare încredere în capacitatea noastră de a juca acest rol important regional. „Cred că deciziile pe care le-am luat trebuie să fie susţinute în viitor cu o strategie clară. Acum vedem poate mai bine ca în alte dăţi de ce a fost nevoie şi de ce am decis bine ca România să fie parte a sistemului de apărare antirachetă, de ce în mod sigur am fi vrut să folosim resursele financiare la altceva, dar anul trecut am luat decizia achiziţionării avioanelor multirol şi România va avea aceste capabilităţi de care avea de mult timp nevoie şi pe care nu le-a achiziţionat în vremuri economice mai bune”, a spus Ponta.
El a criticat faptul că în 2012 Ministerul Apărării a avut cel mai prost buget – 1,12% din PIB şi a arătat că trebuie majorat bugetul Ministerului Apărării cu 0,2% din PIB anual, astfel încât în 2017 acesta să ajungă la procentul de 2%. „Am reuşit în 2013 să ajungem la 1,38%, în 2014 la 1,42%. Cred că prin consens politic al celor care uită de populismul tipic anului electoral, al celor care văd şi gândesc în viitor rolul strategic al României, trebuie să avem posibilitatea ca în următorii trei ani să avem o creştere anuală de 0,2% din PIB a alocării pentru MApN, în aşa fel încât România în 2017 să ajungă la acel 2% din PIB, care nu e 2,38, cât ne-am asumat cu toţii, dar e o dovadă clară a intenţiei României de a-şi asuma rolul său în NATO şi în regiune”, a spus Ponta.
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher, a declarat, miercuri, că România asigură o capacitate de apărare antirachetă vitală pentru NATO şi a subliniat faptul că ofiţerii români sunt membri ai echipajelor Alianţei care au desfăşurat misiuni de supraveghere după criza din Crimeea. „Sunt onorat să transmit poporului român felicitările şi recunoştinţa SUA pentru 10 ani de contribuţii cu adevărat remarcabile la alianţa NATO”, a declarat Duane Butcher, la conferinţa cu tema „Profilul României în NATO la 10 ani după integrare”, organizată la Parlament.
Acesta a povestit că a discutat cu comandanţi americani care în ultimul deceniu au lucrat cu soldaţi, ofiţeri şi jandarmi români şi care i-au spus „ce privilegiu a fost să lucreze alături de români şi românce”. Diplomatul SUA s-a referit şi la acordul de a găzdui amplasamentul sistemului de apărare antirachetă la Deveselu, subliniind că România, împreună cu SUA, asigură astfel „o capacitate de apărare antirachetă vitală pentru NATO”. În acest context, el a dat asigurări că proiectul de apărare antirachetă beneficiază de finanţare şi, conform calendarului, va deveni operaţional în 2015.