Procurorul general şi şeful DNA vor fi numiţi în urma unei selecţii realizate de viitorul ministru al Justiţiei

0
363
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a anunţat ieri, la ieşirea de la întâlnirea Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că procurorul general şi şeful DNA vor fi selectaţi în urma unei proceduri care va fi condusă de viitorul ministru al Justiţiei. Anterior, premierul, care este şi ministru interimar al Justiţiei, confirmase, după participarea la festivităţile prilejuite de Ziua Jandarmeriei, că o va numi pe Laura Codruţa Kovesi la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Întrebat, înainte să se urce în maşină, dacă o va numi pe Kovesi la conducerea DNA, răspunsul lui Ponta a fost: „Da”. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a susţinut însă că premierul a răspuns afirmativ la o altă întrebare, nu la cea privind numirea Laurei Kovesi la şefia DNA. „Premierul nu face declaraţii peste umăr la întrebări atât de importante. El a răspuns la întrebarea dacă va face declaraţii pe această temă şi a răspuns : «Da, la CSM»”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, într-o declaraţie acordată Mediafax. „Nu am făcut nici un fel de nominalizare şi nu am vorbit de nici un fel de nume, nici aici, la întâlnirea cu Secţia de procurori, nici cu altă ocazie. Am avut o discuţie despre procedură: dacă mergem pe procedura prevăzută în acest moment de lege, cu propunerea ministrului Justiţiei, avizul CSM şi numirea de către preşedinte sau dacă mergem pe acea procedură discutată şi cu ministrul Pivniceru (n.r. – fostul ministru al Justiţiei) şi cu Comisia Europeană, care presupune anumite etape discutate de Pivniceru cu Secţia de procurori. Opinia membrilor secţiei de procurori este de a merge pe o procedură de selecţie, cu toate acele etape. Am luat act de acest punct de vedere şi am spus foarte clar că nu vreau să facem propuneri decât dacă ne înţelegem asupra procedurii de urmat şi acesta este rezultatul”, a spus Ponta ieri, la finalul dicuţiei de la CSM. El a precizat că îl va informa telefonic pe preşedintele Traian Băsescu despre această concluzie, cu menţiunea că nu va exista „o procedură rapidă”. La scurt timp de la aceste declaraţii, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a recunoscut că îi este „neclar” ce s-a îmtâmplat la CSM, la şedinţa la care a luat parte premierul Victor Ponta, că aşteaptă clarificări de la acesta, iar decizia în ceea ce priveşte persoana care va ocupa poziţia de ministru al Justiţiei va fi luată astăzi. Întrebat cum vede cele petrecute la şedinţa CSM pe subiectul propunerilor privind procurorii şefi ai Parchetului şi DNA, liderul PNL a răspuns: „Văd neclar, aştept clarificări, probabil că premierul le va da”.  Preşedintele CSM, Oana Schmidt Hăineală, a declarat ieri, după şedinţa Secţiei de procurori a Consiliului, că nu au fost pronunţate nume ca propuneri pentru şefia parchetelor, ci au fost reiterate exigenţele privind candidaţii, legate de experienţă managerială, portofoliu profesional şi reputaţie. „Nu s-au pronunţat nume. Am spus care sunt exigenţele noastre. Este opinia unanimă a magistraţilor din Secţia de procurori, manifestat constant din septembrie (n.r. – 2012) încoace. Avem o procedură (n.r. – pentru selecţia şefilor parchetelor) prevăzută de lege, nu îmi cereţi să comentez legea”, le-a declarat Hăineală jurnaliştilor.