Gigacaloria duduie şi în aprilie!

0
371

Termoficarea nu opreşte căldura la blocuri de teamă că vremea rece s-ar putea întoarce. Deşi a început luna aprilie, craiovenii vor avea căldură în apartamente şi de aici încolo, reprezentanţii Termoficării motivând că au primit nişte prognoze meteo deloc îmbucurătoare, conform cărora se aşteaptă temperaturi reci cam toată luna aceasta. 

Potrivit administratorului Termoficării, Nicolae Degeratu, nu se va mai repeta povestea de anul trecut când primăvara a venit mult mai devreme decât acum. Atunci, agentul termic a fost oprit în toată Craiova pe data de 21 martie, afară fiind deja destul de cald ca să se mai pună problema că oamenii ar suferi de frig în apartamente. În acest an, nici vorbă de aşa ceva. Gigacaloria încă mai circulă în calorifere, iar specialiştii spun că va mai circula mult şi bine întrucât vremea caldă nu se grăbeşte să ne viziteze. ”Nu am cum să întrerup căldura pentru că este frig în continuare şi nu îmi permit să las lumea să sufere din acest punct de vedere. Trebuie să avem în vedere că mai sunt şi destule familii cu copii mici care chiar nu pot să stea fără căldură”, este de părere Degeratu.

Program redus doar pe timpul nopţii

Nicolae Degeratu

Autorităţile susţin că, în plus, agentul termic nici nu poate fi oprit raportându-ne numai la calendar. Administratorul de la Termoficare a precizat că blocurile nu vor mai fi încălzite dacă se constată că temperatura din timpul a trei noţi consecutive este de peste 10 grade Celsius. Ceea ce nu s-a întâmplat până acum. ”De câteva zile am început să facem şi noi aceste măsurători. Dar numai într-o singură noapte s-a înregistrat o temperatură mai mare de 10 grade Celsius, în restul fiind destul de scăzute. Fiindcă nu ne încadrăm în grila de temperatură, nu putem nici noi să oprim căldura din apartamente”, a mai spus Degeratu. Pentru a nu-i pune totuşi pe oameni să arunce căldura pe geam, specialiştii au luat decizia să distribuie agentul termic numai în timpul nopţii, începând de la ora 19.00 şi până la 7.00 dimineaţa.

Distribuţia nu se opreşte din motive de economie

Convinşi fiind că vremea se va răci în următoarele zile, cei de la Termoficare spun că vor fi puşi în situaţia de a reporni atunci sistemul de distribuţie, iar acest lucru îi va costa mai mult decât dacă se vor limita la menţinerea căldurii. ”Nu îmi convine să închid sistemul pentru că atunci costurile vor fi şi mai mari. Apa se răceşte între timp şi trebuie să consum bani ca să o aduc la o anumită temperatură. Ca să vă faceţi o idee este ca atunci când ai o oală cu apă pe foc. Dacă opreşti gazul, ea se răceşte şi trebuie să consumi mai mult combustibil ca să înceapă să fiarbă din nou. Dar e mult mai rentabil să o menţii pe minim”, a explicat Degeratu motivul tehnic. În plus, specialiştii consideră că locatarii mai au şi posibilitatea de a-şi întrerupe singuri căldura, moajoritatea având montate repartitoare pe calorifere.

Craiovenii nu mai vor să plătească ca iarna

Termoficarea a primit totuşi foarte multe cereri din partea asociaţiilor de proprietari care doresc să nu mai fie alimentaţi cu agent termic în această perioadă. Preşedinţii spun că locatarii vor să facă economii şi preferă să mai rabde de frig, motivând că temperaturile nu mai sunt aşa de aspre. ”Ei pot să ceară ce doresc, eu o să întrerup alimentarea atunci când vor creşte temperaturile”, a replicat Nicolae Degeratu. Conducerea Termoficării a recunoscut, în schimb, că facturile din ultimele luni de iarnă nu au fost mari, semn că locatarii s-au pus pe economii. Conform datelor furnizate de la cei de la Termoficare, craiovenii vor primi totuşi căldură şi toată luna aceasta, meteorologii avertizând că vremea se va încălzi abia spre sfârşitul lui aprilie.