Consiliul Judeţean Dolj, în sprijinul fotbalului judeţean

0
58

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a aprobat, prin şedinţa lunară, ţinută la sfârşitul lunii precedente , proiectul de Hotărâre privind protocolul de cooperare dintre UAT (Unitatea Administrativ – Teritorială) Dolj şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Dolj, pentru acţiunile din cadrul proiectului “Gala Fotbalului Doljean”, din acest an . Astfel, CJ Dolj va aloca suma de 50.000 de lei, pentru buna desfăşurare a activităţilor aferente.

Solicitarea venită din partea AJF Dolj vine în concordanţă cu prevederile legale din domeniu. Astfel, UAT Dolj a alocat suma de 50.000 de lei, din bugetul propriu, la capitolul “Cultură, recreere şi religie”.

Precizări importante

Conform legislaţiei, premierea poate fi făcută în limita sumelor aprobate la bugetul UAT teritorială, a performanţelor deosebite obţinute sportive interne şi internaţionale oficiale. “AJF Dolj este recunoscută de către Federaţia Română de Fotbal (FRF) ca fiind unica asociaţie împuternicită pentru organizarea competiţiilor oficiale de fotbal, indiferent de eşalon, categorie sau vârstă, la nivelul judeţului Dolj. Toate competiţiile şi acţiunile pe care le întreprinde AJF Dolj au ca scop creşterea numărului de practicanţi ai acestui sport pe întreg teritoriul judeţului Dolj şi, mai ales, descoperirea, lansarea , pregătirea şi promovarea unor tineri talentaţi, pentru a ajunge la fotbalul de performanţă. Competiţiile organizate de AJF Dolj sunt întreceri rezervate exclusiv fotbalului amator. Rezultatele concrete pot fi traduse cel mai bine prin numărul de jucători legitimaţi – cca. 13.000. Raportat la Campionatul 2024/2025, AJF a avut înscrise 102 cluburi/asociaţii, acestea fiind repartizate astfel : 13 în Liga a IV-a, 57 în Liga a V-a şi 32 la “Copii şi Juniori”, cu un număr de 204 echipe active “, se precizează în referartul pentru aprobare, emis de CJ Dolj.

Alte detalii

AJF Dolj a solicitat  CJ Dolj sprijinul pentru premierea jucătorilor şi antrenorilor care au obţinut cele mai bune performanţe în 2024 . “În cadrul proiectului “Gala  Fotbalului Doljean”, CJ Dolj va propune suma de 50. 000 de lei (aprobată – n.r.). Astfel, vor fi achiziţionate 19 placehete, inscripţionate cu sigla “Consiliul Judeţean Dolj”, vor fi premiaţi 19 jucători şi antrenori, fiind organizată şi o masă protocolară”, se mai spune în comunicatul CJ Dolj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *