Reghecampf: “Mi-au plăcut evoluţia şi atitudinea jucătorilor”

0
634

Reacţiile alb-albaştrilor, după succesul net, scor 3-0, în deplasare, cu CS Mioveni, în etapa a 29-a a Ligii I.

Laurenţiu Reghecampf: „Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor, jocul pe care l-au făcut. Un teren greu, o atmosferă nu chiar fericită, dar mă bucur că au înțeles ceea ce le-am spus, să joace cât se poate de repede, dintr-o atingere. Fericit pentru cele trei puncte, mai avem o etapă, contra celor de la Farul, și sperăm să ne îndeplinim obiectivul. După ce vom termina play-off-ul, atunci va trebui să discutăm. Deocamdată nu am reușit să facem foarte multe puncte cu echipele de pe primele locuri, jucătorii știu ce au de făcut. Eu mi-aș dori să câștigăm toate meciurile”.

Jovan Markovic: „Ne bucurăm că am reușit să câștigăm meciul. Sunt importante cele trei puncte! Mă bucur că am marcat și sper să o țin tot așa! Îmi fac jocul cum trebuie și, dacă marchez, bine, daca nu, sper să joc cât mai bine în fiecare meci. Pot mai mult și sper să nu se termine aici. Ne lipsesc mulți jucători. Când revin, sper să fim și mai puternici de atât. Am pierdut ușor unele puncte, dar trebuie să o luăm de la capăt după fiecare meci și sper ca în play-off să nu mai fie așa. Vrem să terminăm cât mai sus în campionat, să câștigăm Cupa și să marchez cât mai multe goluri”.

Bogdan Vătăjelu: „Suntem foarte fericiți. Am legat cinci victorii și sper să continuăm această serie până la finalul play-off-ului. Sincer, în prima repriză au fost mai greu de desfăcut. Am marcat primul gol și dupa aceea rapid și pe al doilea. Au început să lase spații mai mari și mai puteam să mai marcăm două goluri. Sigur că asta este fața echipei! Altfel nu am fi ajuns la această serie. Dacă ne uităm și în trecut, cred că am avut și ghinion. Am colegi de valoare, suntem o formație cu pretenții. Dacă stăm să ne gândim la ce am puncte am fi putut câștiga, eram mult mai sus și altfel se vorbea de noi. Așa ne place nouă, să ne trezim când suntem puțin jos. Asta nu e ok”