Războiul este în Europa, dar Europa nu este –şi nu trebuie– să fie în război!

0
492

Confuză situaţie pe teatrele de operaţiuni, din Ucraina, unde asistăm cu uimire irepresibilă la geneza unui conflict strategic de mare amplitudine contra Rusiei. Din noianul de declaraţii, care se fac în aceste zile, comentariile care abundă în presa internaţională, de luat în seamă ar fi declaraţia ministrului ucrainian de Externe, Dmitro Kuleba, în dialogul avut cu omologul său chinez Wang Yi, conform căreia partea ucrainiană rămâne calmă şi este dispusă să continuie negocierile cu partea rusă. De altfel, pentru aseară era anunţată o nouă rundă de negocieri, fără a fi precizat locul, dar tot la frontiera polono-belarusă. Ministrul chinez Wang Yi ar fi spus că ţara sa deplânge izbucnirea conflictului, fiind extrem de îngrijorată de prejudiciile suferite de civili, Beijingul sprijinind toate eforturile constructive care conduc la găsirea unei soluţii politice. Şi a mai spus un lucru, cu supleţea diplomatică de rigoare, oficialul de la Beijing: China suţine că securitatea unei ţări nu ar trebui să vină în detrimentul securităţii altor ţări, securitatea regională nefiind garantată prin consolidarea sau chiar extinderea blocurilor militare. Se subînţelege ce a vrut să sugereze. Decriptând pe cât ne stă în putinţă activitatea militară din teatrele de operaţiuni, din Ucraina, este greu de crezut că se va ajunge curând la o soluţie de compromis. Intervenţia militară a Moscovei a suscitat sarcasme şi acuzaţii de nebunie la adresa liderului de la Kremlin. În bună măsură îndreptăţite. Operaţiunile militare fac obiectul comentariilor exacerbate, de o parte şi de alta, şi nu este deloc exclus ca ele să se prelungească sine-die. Intervenţia militară a Rusiei este fructul unei strategii elaborate –preparată îndelung- şi numai aşa se şi explică încercuirea progresivă a marilor oraşe Harkov, Mariopol, nu şi Kiev deocamdată, printr-o progresie lentă, prudentă, şi totuşi cu pierderi. Ce constatare certă avem? În primul rând agresiunea rusă este pe cale să transforme lumea. La o manieră periculoasă. Atacând Ucraina, Vladimir Putin a reuşit ceea ce nici războiul din fosta Iugoslavie, nici cel contra terorismului, nici cel din Irak nu au reuşit. În premieră, Germania se desparte de statutul său privind politica externă pacifisă şi securitară, după cel de al doilea război mondial. Suedia şi Finlanda sunt tentate să abandoneze neutralitatea lor consacrată şi se întreabă dacă n-ar trebui să intre în NATO. Elveţia, la rândul său se înscrie în aceeaşi mişcare. Animozităţile maxime în relaţia Rusia-Occident nu mai pot avea un retur imediat. Europa se afirmă ca o putere economică, responsabilă, pregătită să apere valorile democratice. Şi între o Americă în declin, o Chină în ofensivă şi o Rusie revanşardă, rămâne conştientă, ca niciodată de valoarea libertăţii şi păcii. Deciziile luate, în conivenţă cu SUA, dar putem enumera şi Canada, Australia, Japonia, Coreea de Sud, vizând izolarea financiară a regimului lui Vladimir Putin şi paralizarea economiei ruse, nu constituie un zid de netrecut pentru Kremlin. În schimb decizia inedită a celor 27 de dotare a armatei ucrainiene cu muniţie, rachete de asalt, proiectile teleghidate împotriva blindatelor şi elicopterelor care acompaniază mişcările forţelor terestre, comportă riscurile escaladării conflictului. Nu se poate oculta pericolul ca oraşele ucrainiene –încercuite- să devină bastioane ale unor gherile urbane în care amploarea geografică şi pierderile colaterale să nu poată fi anticipate. Niciodată Rusia, n-a ameninţat ţările UE, dar în această fază a ostilităţilor totul este posibil. Spaţiul pentru diplomaţie, până la urmă şi în respectul pentru poporul rus, demnitatea lui, a devenit extrem de îngust. Războiul angajat trebuie câştigat, dar fiecare parte beligerantă, deocamdată aşa gândeşte. Pacea în schimb, la care jinduim cu toţii, este teribil de ameninţată, cum poate n-a fost niciodată, nici în vremea războiului rece.