Ştiinţa, agale spre semifinale

0
688

Cu noroc, cu o tactică vicleană, dar mai ales cu arbitraje favorabile, Săndoi câştigase cele două confruntări cu Ştiinţa din acest sezon, ambele cu 1-0. Înainte de duelul care decidea prima semifinalistă a Cupei, oltenii i-au pregătit un tricou aniversar fostului căpitan, care a lăsat pe bancă o jumătate dintre titularii obişnuiţi, “înlesnind” într-un misiunea Ştiinţei. Săndoi nu a lăsat deoparte şi ajutorul arbitrilor, fiindcă l-a avut şi în al treilea meci cu Craiova. Marius Constantin a fost doborât în careu la un corner, dar arbitrul Mladinovici a adăugat încă o decizie la teancul de urgii acumulate de Universitatea în acest sezon. Este un fel de pedeapsă a CCA pentru evoluţiile neconvingătoare ale alb-albaştrilor: “nu ne arătaţi fotbal, vă punem pe coji de nucă la colţ!”

Totuşi, Săndoi n-a mai avut şi noroc de această dată, fiindcă Iacob a trimis în bară singura şansă avută de Chindia, într-un meci abordat de Craiova cu precauţie, în condiţiile în care lipsea şi liderul Cicâldău. Presat de obiectiv, Ouzounidis a vrut să joace precum la Botoşani, pe contraatac, la rezultat, să lase adversarul să se desfăşoare şi să-l taxeze. Cam ce păţise cu câteva zile înainte, în celălalt duel cu Chindia. Numai că echipele lui Săndoi nu prea ştiu ce să facă atunci când sunt invitate la joc, când nu le oferi spaţii, iar Chindia n-a avut forţă de a riposta în cele 65 de minute rămase după primirea golului. Reuşita lui Câmpanu a fost decisivă, astfel. Înlesnit de assist-ul lui Dumitraşcu şi de portarul Moldovan, golul a venit tocmai când Câmpanu începuse să-şi ia porţia de sudalme de la olteni, fiindcă pierdea cam orice duel, cu adversarii sau cu adierile de vânt. De remarcat că a fost primul gol din acţiune, de când Ouzounidis a descins în Bănie. Cu sacii în căruţa de semifinale, Craiova a riscat şi mai puţin, s-a pretat la o posesie pasivă, în condiţiile în care oamenii lui Săndoi erau cam nedumeriţi când li s-a oferit invitaţia la atac.

Ocazii până la final au avut tot alb-albaştri, pe unele spaţii ivite când se mai rarefia jumătatea adversă. Ivan s-a descurcat bine pe pătrundere, nu şi la finalizare, ratând cu un metru colţul scurt. Câmpanu a avut şansa dublei, dar de această dată a avut execuţia pe care o anticipam, modestă, nu a mai surprins cu vreun gol. În sfârşit, în puţinele minute de care a beneficiat, Tudorie a arătat, cum o făcuse şi cu câteva zile mai devreme, că merită mai multă încredere. Nu numai cu şutul “cu crosa” în bară a atras atenţia, dar şi cu alte calităţi de vârf autentic, pe care ne aşteptam să le vedem mult mai des în această lungă perioadă în care a absentat Koljic.

Ştiinţa merge agale spre semifinale şi mai are, teoretic, trei meciuri accesibile până la cea de-a opta Cupă a României din palmares. Fiindcă în campionat, cu jocul etalat în acest sezon, şansele sunt minime pentru a urca mai sus de locul 3, inclusiv agăţarea de podium fiind un challenge destul de dificil.

Chindia Târgovişte – Universitatea Craiova 0-1

A marcat Câmpanu ’25.

Chindia: D. Moldovan – Căpuşă, Piţian, Celea, Kocic – P. Iacob (36 Dulca), Dumitraşcu (73 Mitrea) – Yameogo, Atanase (36 Neguţ), Diaz (66 M. Costea) – Berisha (46 Neicuţescu). Antrenor Emil Săndoi.

Universitatea Craiova: Pigliacelli 4 – Vătăjelu 6, Papp 5, M. Constantin 5, Bancu 6 – Mateiu 5, Screciu 5 (41 Bic) 5 – Câmpanu 6 (84 Vlădoiu), Nistor 6, Baiaram 5 (72 Camara) 5 – Ivan 5 (84 Tudorie) 6. Antrenor Marinos Ouzounidis.

Arbitru: Horia Mladinovici 5.