Sentinţa Tribunalului Corecţional din Paris, de luni, prin care fostul preşedinte al Republicii, Nicolas Sarkozy, a fost găsit vinovat de corupţie şi trafic de influenţă în „afacerea ascultărilor” este de acum cunoscută: trei ani de închisoare, din care unul cu executare. Avocatul istoric al lui Nicolas Sarkozy, Thiery Herzog şi fostul magistrat Gilbert Azibert, legaţi printr-un pact de corupţie de fostul preşedinte, potrivit Tribunalului Corecţional, au fost de asemenea condamnaţi la câte trei ani de închisoare din care doi cu executare. O sentinţă care complică teribil şansele unei eventuale reîntoarceri în politică a lui Nicolas Sarkozy. În zadar acesta s-a autosugestionat, cum explică anturajul său, că „adevărul a fost pus pe masă”, sentinţa este de acum cunoscută. Şi e dură. Dacă presa franceză nu comentează de regulă deciziile justiţiei, comentează în schimb contextul, nuanţele, neomiţând să sublinieze că sentinţa antrenează comentarii care se află la intersecţia puterii politice şi puterii judiciare, cele două puteri înfruntându-se direct. Ce atrage atenţia? Dreapta politică, acum în opoziţie, n-a luat „poziţia ghiocelului” şi a ieşit la atac prin liderul său, Christian Jacob, acesta exprimându-şi susţinerea fără rezerve, faţă de Nicolas Sarkozy, denunţând condamnarea „totalmente disproporţionată”. Pe canalul France 2, ieri dimineaţă, Christian Estrosi, unul din tenorii dreptei (LR), primarul oraşului Nisa, s-a arătat preocupat de ceea ce a numit „judiciarizarea vieţii politice”. Chiar şi din rândul macroniştilor, unde s-au refugiat numeroşi membri ex-LR după 2017, ministrul de Interne, Gerald Darmanian, a exprimat afecţiunea şi respectul care îl leagă de fostul preşedinte, al cărui coordonator de campanie, la alegerile primare, a fost în 2016. Evident „descalificarea” lui Nicolas Sarkozy pentru Elysee pare deja obţinută. Momentul e delicat, nu uşor de comentat şi nici de surmontat, mai ales că pe 17 martie a.c. fostul preşedinte va compărea din nou în faţa judecătorilor, de data aceasta în ceea ce s-a numit „afacerea Bygmalion” legată de depăşirea cheltuielilor de campanie în 2012. De luat în seamă este şi declaraţia Marinei Le Pen, de la Adunarea Naţională, care a afirmat pe „Europe 1” că nu doreşte ca magistraţii să influenţeze alegerile primare pentru prezidenţiale, ea însăşi având probleme în justiţie, în afacerea unor angajări presupus fictive, din rândul membrilor partidului său. E drept în Franţa justiţia nu coboară, chiar ca în cazul angajărilor… fictive de la DGASPC Teleorman. Deloc paradoxal se vorbeşte şi în Franţa de o justiţie politică. Pe scurt, cazul se rezumă la traficul de influenţă exercitat în luarea unei decizii a Curţii de Casaţie, legată de agenda prezidenţială în cazul afacerii Betancourt, prin implicarea ex-magistratului Gilbert Azibert, căruia i se promisese un post onorific la Monaco, de către Paul Bizmuth alias Nicolas Sarkozy. Numai că delictul nu s-a produs. Parchetul Naţional Financiar (PNF) creat în 2013 pentru marea delicvenţă economică şi financiară îşi joacă reputaţia, fragilizat de numeroase polemici privind metodele de investigare. Nu se află într-un moment fast, motiv pentru care a fost adus în fruntea sa Jean-François Bohnert, contra-candidatul Laurei Codruţa Koveşi la Parchetul european anti-corupţie. După înfrângerea sa în alegerile prezidenţiale din 2012, de către Francois Hollande, Nicolas Sarkozy îşi crease imaginea unui guru al dreptei tradiţionale. Niciodată prezent, niciodată absent, flotând între cele două stări. Să nu omitem că anterior Francios Fillon fusese scos din jocul politic, tot de către justiţie. Se insinuează în context, o eventuală „trumpinare” dacă Sarkozy îşi va juca rolul de victimă, în faţa magistraţilor duşmănoşi, devenind militanţi ai unei stângi zdrenţuite. Fostul preşedinte obosit de maratonul său judiciar, sub forma unui supliciu chinezesc, se află cu spatele la zid, un zid în care dreapta tradiţională, în aceste zile, vociferează, pe reţelele de socializare, în principal, dar şi în media. Rămâne de urmărit ce se va întâmpla, deşi şansele lui Nicolas Sarkozy de a ieşi basma curată par minime.
