Contravenţii şi infracţiuni , pe drumurile publice din Dolj

0
462

În ultimele 48 de ore poliţiştii de la rutieră , împreună cu lucrători ai Registrului Auto Român, au efectuat mai multe acţiuni în judeţ, în vederea prevenirii accidentelor rutiere, precum şi de verificare tehnică a autovehiculelor aflate în trafic. Au fost aplicate 149 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.000 de lei, fiind constatate şi zece infracţiuni. Astfel, la Dăbuleni, oamenii legii din localitate, însoţiţi de un jandarm de la IJJ Dolj, au făcut semnalul de oprire al unui autoturism, care circula cu viteza de 75 km/h. Conducătorul auto, în vârstă de 49 de ani, nu a oprit, astfel că s-a trecut la urmărirea lui, fiind prins după 1 km. În urma testării cu etilotest, s-a stabilit că era sub influenţa băuturilor alcoolice, fiindu-i întocmit dosar penal. Un bărbat de 29 de ani, din Cioroiaşi, a fost depistat la volan, sub influenţă băuturilor alcoolice şi cu permisul suspendat, iar un alt şofer, de 50 de ani, din Craiova a fost găsit că circula, la volanul unui autoturism, cu dovada înlocuitoare a permisul de conducere expirată din 24 decembrie 2018.