Preşedintele CC Augustin Zegrean candidează pentru funcţia de judecător al Curţii de Justiţie a UE

0
405

Judecătorul Augustin Zegrean a fost numit judecător la Curtea Constituţională în iulie 2007, pe o perioadă de nouă ani, de către preşedintele de atunci Traian Băsescu. Zegrean ocupă, din iunie 2010, funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale.

Preşedintele Curţii Constituţionale face parte cei 11 candidaţi declaraţi admişi, în urma unei analize a dosarelor depuse până în 23 februarie, pentru a participa la interviul de selecţie pentru a ocupa funcţia de judecător al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Alături de judecătorul Augustin Zegrean, pentru aceeaşi funcţie candidează Gheorghe Buta, Valeriu Ciucă, Ruxandra Costache, Ana-Claudia Costea (Moarcăş), Mircea Criste, Constantin-Virgil Ivan-Cucu, Laura Mihaela Ivanovici, Octavia Spineanu-Matei, Camelia Toader şi Dragoş Constantin Târşia. Cei 11 candidaţii care şi-au depus dosarele vor susţine interviul în faţa Comisiei de selecţie, prezidată de ministrul Justiţiei. Interviul va fi organizat marţi, între orele 9.00-14.00 şi 17.00-20.00, la sediul Ministerului Justiţiei.

Interviul va avea loc în limba română, însă vor fi adresate şi întrebări în limba franceză. Cunoaşterea oricăror alte limbi oficiale ale UE poate constitui un avantaj, a precizat Ministerul Justiţiei.

Procedura de numire a judecătorilor la CJUE este prevăzută de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi de dispoziţiile corespunzătoare din Statutul CJUE. Potrivit articolului 253 din Tratat, judecătorii şi avocaţii generali ai CJUE sunt numiţi de comun acord de guvernele statelor membre, pentru o perioadă de şase ani, după consultarea comitetului prevăzut de articolul 255 din TFUE. În 14 ianuarie, Guvernul şi-a însuşit Memorandumul iniţiat de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe cu tema “Aprobarea procedurii pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene”. Astfel, pentru a fi desemnat candidat al României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene trebuie asigurate toate garanţiile de independenţă şi întrunite condiţiile cerute pentru exercitarea în România a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale. Pentru această funcţie poate candida şi un jurist ale cărui competenţe sunt recunoscute şi care se bucură de o bună reputaţie profesională, morală şi civică.