Echipa olteană întâlneşte pe Krim Ljublijana duminică seara la Vâlcea
Un egal este de ajuns pentru Oltchim Rm. Vâlcea în meciul de duminică, ora 18 (în direct la Digisport 1) cu Krim Ljublijana, pentru a se califica în semifinalele competiţiei. În cazul în care vor accede în penultimul act, oltencele vor întâlni într-o dublă manşă formaţia maghiară Gyor, deja calificată, care va câştiga grupa A principală. Oltchim se află pe locul secund în clasament, cu 5 puncte şi poate chiar pierde jocul de duminică la o diferenţă de maxim 5 goluri, cu condiţia să obţină punctul izbăvitor în ultima rundă, în care întâlneşte însă puternica echipă Buducnost Podgorica, în deplasare. După ultimele două jocuri, în care Oltchim a obţinut doar un punct, conducerea clubului a hotărât înjumătăţirea drepturilor salariale. „Nu doar jucătoarele, ci inclusiv staff-ul tehnic şi toată lumea din jurul echipei poartă răspunderea pentru rezultatele slabe. Doar jucătoarele străine au dat satisfacţie, fiindcă au o mentalitate diferită faţă de cea a noastră. După ce am câştigat primele două meciuri am crezut că le putem câştiga şi pe celelalte 4 cu o mână legată la spate” a declarat preşedintele Constantin Roibu. „Mă aştept la un meci foarte dificil, întrucât Krim mai are şanse de calificare, aşa că vor da totul pe teren, iar acelaşi lucru trebuie să facem şi noi, mai ales că avem avantajul terenului propriu, unde suntem încurajate exemplar. I-am dezamăgit pe fani în meciul cu Buducnost, care a fost cel mai prost din întregul sezon, dar vrem să ne revanşăm contra slovenelor. Acesta trebuie să fie meicul anului pentru noi. Ştiu că am putea întâlni Gyorul în semifinale, am mai jucat cu ele într-un amical şi au echipă bună, dar nu e momentul să ne gândim la un eventual duel cu Gyor, toată atenţia ni se îndreaptă spre jocul cu Krim” a declarat interul stânga al lui Oltchim, Marija Jovanovici, pentru site-ul oficial al Federaţiei Europene de Handbal. De partea cealaltă, antrenorul lui Krim mai speră la calificare, însă ştie că aceasta nu depinde doar de echipa sa. „Oltchim nu este de nivelul lui Buducnost şi dacă am pierdut la un gol cu echipa muntenegreană, iar aceasta a câştigat la 10 goluri la Vâlcea, înseamnă că putem şi noi câştiga acolo. Trebuie să jucăm cu inima şi astfel mai putem spera la calificare” a declarat Tone Tiselj.