Avancronică, Liga I – Derby-ul etapei se joacă în Giuleşti

0
292

Rapid – „U Cluj”

Cel mai tare meci al etapei a 19-a, care reia sezonul Ligii I, este cel din Giuleşti, acolo unde o pretendentă la titlul, Rapid, întâlneşte o aspirantă la cupele europene, „U” Cluj. Mircea Bornescu va debuta la formaţia ardeleană chiar împotriva fostei sale echipe, pentru care a părăsit Universitatea Craiova. Giuleştenii l-au repartiat pe Ioniţă după eşecul de la Koln şi speră ca acesta să urmeze exempul lui Deac, care şi-a relansat cariera în Giuleşti. Deac va lipsi însă astăzi din cauza unei suspendări, la fel ca şi Rui Duarte şi Pavlovici, acesta din urmă fiind altă achiziţie importantă a Rapidului. „U Cluj e o echipă care are calitate de la mijloc în sus, sunt periculoşi când recuperează mingea, pleacă foarte bine, îl au pe acest Cristescu, care pleacă foarte uşor cu mingea la picior. Claudiu Niculescu şi Cristea sunt deosebit de tehnici şi foarte periculoşi, cu experienţă deosebită, iar Păcurar şi Marinescu aleargă foarte mult. Îmi place, e o echipă care joacă un fotbal plăcut” a complimentat adversara de azi antrenorul Rapidului, Răzvan Lucescu. Clujenii i-au adus, alături de Bornescu, şi pe M. Cristescu, Hoban şi Galamaz. „Suntem conştienţi de valoarea Rapidului, de valoarea antrenorului, tocmai pentru acest lucru ne-am pregătit foarte bine în aceasta perioadă, nu numai profesional, dar şi mental. Echipa arată bine, înregistrează momente bune şi sperăm să le valorificăm chiar de la prima partidă. Va fi un început furibund pentru toate echipele” a declarat Ionuţ Badea, care i-a luat banderola lui Boştină şi a pus-o pe braţul lui Szukala înaintea reluării sezonului. Grecu şi Pele lipsesc la „U” Cluj, echipă care s-a impus în tur cu 2-0.

Voinţa Sibiu – Astra

Sibienii se află deasupra liniei fierbinţi a clasamentului, dar nu au avut un mercato spectaculos. Ex-craioveanul Miclea a venit de la vecina Gaz Metan Mediaş, Zăgrean de la Timişoara, iar Postolache de la Tulcea. Golgheterul echipei, Iulian Popa, este suspendat, iar mijlocaşul Beza e incert. „Astra a fost puternică şi în tur. Acum este la fel de puternică şi cu un antrenor foarte bun ce nu mai are nevoie de nicio prezentare. Ne aşteptăm să înscriem mai mult decât în tur, fiindcă suntem mai puternici. Suntem convinşi că vom reuşi să rămânem în liga 1” a afirmat antrenorul Pelici. Astra a efectuat multe schimbări în lot, aducând şi un antrenor nou, străin, dar care cunoaşte Liga I, portughezul Conceicao. Altă revenire în campionatul României este cea a ex-rapidistului Spadacio. Astra i-a pierdut pe C. Lungu, Strătilă, C. Matei, Bruno Miguel, Udoji, N’Doye, Paulinho, Miranda, L. Goian şi Kubala, dar i-a adus pe Ricardo, Laionel, William, Rui Miguel şi Pătraşcu. Fatai este suspendat pentru meciul de azi. În tur s-a consemnat supriza, Sibiul câştigând cu 1-0.

Dinamo – Gaz Metan

Dinamo s-a mutat pe „Naţional Arena” reuşind să vândă un număr impresionant de bilete, ţinând cont de asistenţa scăzută înregistrată în Ştefan cel Mare. „Mediaşul vrea să-şi ia revanşa pentru meciul din tur. Suntem pregătiţi din toate punctele de vedere. Debutăm în retur pe Naţional Arena şi ne dorim foarte mult să o facem cu dreptul” a spus antrenorul Ciobotariu, care nu are probleme în lotul care s-a îmbogăţit în iarna aceasta cu Platini, Anderson, Strătilă, Tameş,  Curtean şi C. Matei. Antrenorul medieşenilor, Cristian Pustai, nu se va putea baza la meciul cu Dinamo pe Vitinho, Dan Roman, Bawab, Del Campo, Bozeşan şi Gheorghe, în condiţiile în care la Mediaş nu s-au înregistrat schimbări importante în lot, Pârvulescu fiind singura pierdere de semnalat. În tur dinamoviştii i-au umilit pe elevii lui Pustai, scor 5-0.

Petrolul – FC Vaslui

La Petrolul au venit în iarnă mai mulţi jucători străini, dar şi oltenii Dina şi Surugiu, plecând un contingent la fel de masiv de străini, plus Mitea, Bornescu, dar şi alţi doi ex-craioveni Barbu şi Buşu. Stoimirovici este suspendat, Surugiu accidentat, iar Neagu nu va evolua împotriva fostei echipe. „În această iarnă s-au schimbat multe în cadrul clubului şi sperăm ca toate acestea să fi fost făcute cu folos. Cred că ne mai trebuie minimum 15 puncte pentru a ne menţine în Liga I, lucru care ne stă în putere să-l obţinem. Întâlnim o echipă a Vasluiului schimbată, pentru că are un alt antrenor, o altă filozofie şi a adus jucători de valoare” a declarat antrenorul Valeriu Răchită. Şi Vasluiul şi-a remaniat lotul, aducând şi un antrenor nou, portughezul Inacio. Portarii Straton şi Zotti şi jucătorii de câmp Anderson, N’Doye, Paito, S. Popovici, Jaime Braganca şi Savio Nsereko au venit, plecând Bălace, Pavlovici, Ozeia, Neagu, Zappino, Milisavjevici, Puia, Farkaş şi Gerlem. În tur a fost meci fără goluri.

Concordia – Oţelul

Noul antrenor, Reghecampf, a schimbat aproape complet lotul Chiajnei şi a reuşit un rezultat-şoc în pregătiri, 4-1 cu Steaua, pierzând doar unul dintre cele 8 meciuri de pregătire. Gălăţenii şi-au adus doi atacanţi, Didi şi Stromajer şi pe portarul lituanian Simaitis, dar Dorinel nu-i are la dispoziţie pe Sălăgeanu, suspendat, Didi, Frunză şi Punosevac, accidentaţi. „u Chiajna vom avea un meci dificil pentru că venim după două luni de pregătire, iar Concordia este o echipă schimbată în totalitate, are un antrenor nou” a spus antrenorul campioanei. În tur a fost 1-1.