Prinşi la furat de componente de la o staţie de irigaţii

1
1800

Doi bărbaţi, unul din Dolj şi celălalt din Gorj, sunt cercetaţi pentru furt calificat şi distrugere, după ce au fost prinşi de poliţişti cu mai multe componente sustrase de la o staţie de irigat din Amărăştii de Jos. Prejudiciul, în valoare de aproape 200.000 lei, a fost recuperat, iar doljeanul, care are antecedente penale, a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arest, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Creşterea preţului la fierul vechi a determinat, la nivelul judeţului, înmulţirea furturilor pe această linie. Hoţii au ajuns să fure orice fel de obiecte din fier, fie din gospodăriile oamenilor din mediul rural, fie de la societăţi comerciale. Ba, mai mult, marţi seara, doi bărbaţi au fost prinşi de poliţişti după ce demontaseră şi sustrăseseră mai multe componente de la o staţie de irigat aflată în câmp, aparţinând Organizaţiei Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) Amărăştii de Jos.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţiştii din comuna Amărăştii de Jos au fost anunţaţi, marţi seara, în jurul orei 18.00, de viceprimarul Ion Tudoran, de 52 de ani, că a observat două persoane care fură componente de la staţia de irigat E 9/1, aflată în folosinţa OUAI Amărăştii de Jos, situată în câmp. La faţa locului au fost îndrumaţi lucrători ai Posturilor de Poliţie Amărăştii de Jos şi Amărăştii de Sus, care au prins în flagrant doi bărbaţi ce încărcau într-o Dacie Papuc mai multe componente demontate de la staţia de irigat.

Poliţiştii i-au dus pe cei doi la sediu, i-au legitimat stabilind că este vorba despre Marin Tătaru, de 29 de ani, din comuna Amărăştii de Sus şi Ionel Ţogue, de 32 de ani, din comuna Teleşti, judeţul Gorj, locuind fără forme legale în Amărăştii de Jos, iar în urma cercetărilor efectuate la faţa locului a rezultat că aceştia sustrăseseră cinci vane de reglarea presiunii şi o pompă de absorbţie a apei cu intenţia de a le valorifica la un centru de colectare a fierului vechi.

“Componentele sustrase, în valoare de aproximativ 190.000 lei, au fost restituite societăţii păgubite, iar pe numele celor în cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, agent Amelia Căprărin. În baza probatoriului administrat, Marin Tătaru a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, iar Ţogue este cercetat în stare de libertate.

La mijlocul lunii ianuarie a.c., cinci doljeni, toţi din comuna Amărăştii de Jos, au fost arestaţi preventiv după ce poliţiştii au stabilit că aceştia au comis mai multe furturi de componente de la staţii de pompare ale OUAI Dăbuleni. Oamenii legii au pus cap la cap toate datele şi informaţiile pe care le aveau, au efectuat opt percheziţii domiciliare şi au stabilit că prin faptele comise cei cinci au creat un prejudiciu de aproape 500.000 lei.

1 COMENTARIU

Comments are closed.