“Blocarea acestei guvernări se poate face unitar şi coordonat în Parlament şi în stradă”

0
2495
Adrian Năstase

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, este de părere că blocarea actualei guvernări se poate face „unitar şi coordonat” pe două planuri – în Parlament şi în stradă – subliniind că, din acest punct de vedere, moţiunea de cenzură pe care intenţionează să o depună partidele din opoziţie în urma angajării răspunderii Guvernului pe Codul muncii poate fi un succes. „După realizarea proiectului politic al opoziţiei unite, acum se concretizează dimensiunea socială a acestei construcţii. Avem de partea noastră sindicatele şi patronatele, iar acest lucru ne arată că facem bine ceea ce facem. Traian Băsescu şi Guvernul sunt tot mai izolaţi şi se menţin la putere speculând slăbiciunile şi vulnerabilităţile fiecărui parlamentar ce compune actuala majoritate pervertită, arbitrară, aservită şi abuzivă”, afirmă Adrian Năstase. În opinia liderului CN al PSD, faptul că Uniunea Social Liberală creează parteneriate cu sindicatele şi patronatele „arată o dată în plus care este alternativa la o guvernare tot mai abuzivă, care nu are nicio legătură cu interesele, cu nevoile şi cu problemele populaţiei”. Preşedintele CN al PSD a menţionat, însă, că este extrem de important ca relaţia dintre patronate şi sindicate, pe de o parte, şi USL de cealaltă parte să nu se rezume doar la Codul muncii. În opinia sa, acesta este doar un pas care trebuie continuat şi consolidat, prin stabilirea unor principii şi a unor coordonate clare de colaborare în vederea guvernării.