Thailanda – România 1-1, după prima zi, în Cupa Davis

0
292

Thailanda şi România sunt la egalitate, scor 1-1, după prima zi a meciului din play-off-ul pentru Grupa I Mondială a Cupei Davis, programat la Nonthaburi. În primul meci, numărul 1 al României, Nicholas David Ionel (20 de ani, 225 ATP), a fost învins de numărul 2 al Thailandei, Yuttana Charoenphon, clasat pe locul 976 ATP, scor 7-5, 3-6, 6-1.

În al doilea meci al zilei, numărul 2 al României, Filip Jianu (21 de ani, 267 ATP), a câştigat în faţa numărului 1 al Thailandei, Kasidt Samrej (locul 605 ATP), scor 6-4, 6-7, 6-2.

Sâmbătă vor avea loc meciul de dublu şi ultimele două partide de simplu: Ora 06:00: Pruchya Isaro / Thantub Suksumrarn – Marius Copil / Victor Cornea; Ora 07:30: Kasidit Samrej – Nicholas David Ionel; Ora 09:00: Yuttana Charoenphon – Filip Jianu.