Firmele din Craiova beneficiază de ridicarea gratuită a deșeurilor reciclabile

0
1240

            Firmele și instituțiile publice din Craiova beneficiază, de la sfârșitul săptămânii,  de ridicarea deșeurilor reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă) fără nici un fel de costuri.

             Potrivit autorităților, măsur a fost aprobată în ultima ședință a Consiliului Local al Municipiului Craiova și este menită să stimuleze colectarea separată a deșeurilor în scopul devierii de la depozitare a unor cantități cât mai mari. Se adaugă celorlalte facilități oferite populației: ridicarea gratuită a deșeurilor reciclabile, o dată la două săptămâni, pentru abonații care locuiesc la casă, pe străzile aflate în programul -pilot de colectare selectivă. Craiovenii care locuiesc la bloc pot să depune deșeurile reciclabile în containerele sau modulele de colectare selectivă amplasate stradal.

Pentru informații suplimentare, reprezentanții companiilor pot suna la dispeceratul SC Salubritate Craiova SRL, la numărul de telefon 0251/422.733, apelabil non -stop. În prezent, se estimează că jumătate din gunoiul care ajunge anual la depozitele ecologice din marile orașe  ar fi putut fi valorificat prin reciclare. Anul trecut, în Craiova au fost colectate de la populație, agenți economici și instituții publice 5.077 tone de deșeuri din hârtie, carton, plastic, metal și sticlă, cantitate care a fost predată spre valorificare (reciclare) către firme autorizate.