Fotbal – Cupa Africii: Egipt va înfrunta Camerun, în marea finală

0
420

Triumfătoare în semifinala de miercuri în compania Burkinei Faso (1-1, 4-3 la lovituri de departajare), Egiptul va da piept în ultimul act cu naţionala Camerunului, formaţie care, joi seară, a barat drumul vicecampioanei en-titre Ghana, scor 2-0. Golurile „leilor neîmblânziţi” au fost reuşite de fostul echipier al Botoşaniului, Michael Ngadeu-Ngadjui (72) şi de Christian Bassogog (90+3).

Egiptul şi Camerunul deţin mai bine de o treime dintre cele 30 de trofee decernate până acum. „Faraonii” sunt cea mai de succes reprezentativă din istoria competiţiei, cu 7 titluri, cel mai recent în 2010, când au şi participat ultima oară, în vreme ce camerunezii îi urmează într-o astfel de ierarhie, cu 4 trofee (la fel ca învinsa Ghana), cea mai rcentă izbândă fiind consemnată în 2002.

Finala Cupei Africii pe Naţiuni, ediţia Gabon 2017, va fi duminică seară, de la ora 21:00. Duelul pentru bronz, Burkina Faso – Ghana, are loc sâmbătă, de la aceeaşi oră.