Ceartă pe proiectele europene, în şedinţa CLM

2
405

Consilierii municipali au votat, ieri, într-o şedinţă extraordinară, bugetul pe 2016. A fost un nou prilej de ceartă pe tema proiectelor europene. Consilierii opoziţiei i-au reproşat primarului că nu a terminat la timp lucrările începute, astfel că finalizarea lor mănâncă din bugetul acestui an. Edilul le-a replicat aleşilor locali că reabilitarea Parcului Romanescu a fost un proiect cu risc despre care au fost informaţi la vremea demarării lui. Din vorbă în vorbă, consilierii municipali şi primarul au mărturisit că trăiesc, de fapt, în nişte lumi paralele.

Bugetul pe 2016, de departe cel mai important proiect de hotărâre pe care trebuie să îl voteze consilierii municipali, nu putea să treacă fără încă o luptă în ring între aleşii opoziţiei şi primarul în funcţie. Consilierii liberali, alături de independentul Ionel Pană şi uneperistul Teodor Sas, fost viceprimar al Craiovei, au făcut front comun şi i-au demontat primarului proiectul de buget.  Cu excepţia lui Pană, care a votat favorabil, toţi ceilalţi s-au abţinut de la vot. Cu voturile celorlalţi uneperişti şi ale social-democraţilor, proiectul de buget a trecut în cele din urmă. Valoarea lui este, în acest an, de 130 milioane de euro, cu 50 de milioane de euro mai mic faţă de cel de anul trecut.

Opoziţia a ieşit la atac

Deşi i-au reproşat primarului şi alte lucruri pe care nu a reuşit să le rezolve prin bugetul din acest an, opoziţia şi-a concentrat atacul pe proiectele pe fonduri europene. Liberalii i-au spus primarului Lia Olguţa Vasilescu că nu s-a preocupat de implementarea investiţiilor, motiv pentru care este nevoie să se vină acum cu bani de la bugetul local. „Sunt întârziate vreo zece proiecte cu finanţare europeană pentru care vom pune 20 milioane de euro de la buget. Mi-aş fi dorit ca doamna primar să stea mai mult pe şantiere, pentru că sunt convins că avea capacitatea să-i mobilizeze pe constructori, şi să o lase mai uşor cu televiziunile pe la ore târzii”, a spus liberalul Marian Vasile.

Parcul Romanescu, cea mai criticată iniţiativă

Acesta a mers şi mai departe, spunând că bugetul nu se bazează pe necesităţile craiovenilor, ci pe ambiţiile personale ale primarului Lia Olguţa Vasilescu. „Din dorinţa de a avea neapărat un proiect cu finanţare europeană, a început reabilitarea Parcului Romanescu, care nu a fost terminat la timp şi vom pune 8 milioane de euro de la buget”, a arătat consilierul liberal. În sprijinul său a venit şi consilierul UNPR, Teodor Sas, care i-a reproşat edilului faptul că nu a dus la bun sfârşit nişte proiecte gata scrise. „Nu mai daţi vina pe fosta administraţie, doamna primar, pentru că lucraţi pe proiectele fostei administraţii, şi nici pe acestea nu aţi reuşit să le terminaţi”, a spus Sas, reuşind să o scoată din sărite pe Olguţa Vasilescu.

În căutarea noii liste de proiecte

Tot legat de proiectele cu fonduri europene, independentul Ionel Pană i-a reproşat primarului că nu a prezentat consilierilor un portofoliu cu proiectele pe care Primăria Craiova intenţionează să le implementeze. Primarul Lia Olguţa Vasilescu i-a replicat că există un portofoliu cu 30-50 de proiecte europene. „Dar nu le-am văzut”, a insistat Pană. „Dar sunt peste tot, cum de nu le ştiţi”, a răspuns Olguţa Vasilescu. „Doamna primar, eu sunt consilier local şi trebuie să mi le puneţi la dispoziţie, nu trebuie să le caut pe nu ştiu unde”, s-a enervat atunci şi Pană.

Un cadou otrăvit şi un clasament fruntaş

Liberalul Marinel Florescu a comparat, la rândul lui, bugetul pentru 2016 cu un cadou otrăvit pe care actualul primar îl face viitorului edil care va trebui să scoată de la buget bani pentru terminarea tuturor proiectelor cu finanţare europeană începute. Ca să se apere, primarul Lia Olguţa Vasilescu a dat citire unui clasament, despre care a spus că a fost întocmit de Ministerul Dezvoltării şi în care Craiova apare pe primul loc cu 66,66% fonduri UE atrase, fiind urmată de Timişoara – 62%, Ploieşti – 59% şi Constanţa – 56%.

Trăim în realităţi paralele

Fiecare cu retorica lui şi lăsând la o parte discuţia pe proite, consilierii au început să-şi strige unii altora. Liberalii i-au sugerat primarului să se trezească la realitate pentru că oraşul Craiova nu este în culorile roz pe care le prezintă aceasta, fiind, de fapt, o Craiovă în care cad bucăţi de construcţie din şcoli, în care nu se poate circula pe Bariera Vâlcii. Olguţa Vasilescu a replicat că, dimpotrivă, oraşul se află pe drumul cel bun deoarece, înainte de mandatul său, erau jumătate fără canalizare şi neasfaltată. Viceprimarul Craiovei, Dan Daşoveanu, a intervenit în acest meci şi a oprit jocul. ”Înţeleg că suntem în campanie deja, dar trăim în două lumi paralele, o lume a opoziţiei şi alta a celor de la guvernare. Trebuie să ne păstrăm respectul reciproc”, a spus Daşoveanu. Marian Vasile a fost primul şi singurul care şi-a cerut scuze. De la craioveni.

2 COMENTARII

  1. Doamna Primar, FACETI TOTUL PENTRU REZOLVAREA PROBLEMEI CANALIZARII STRADALE IN TOATA CRAIOVA, daca sunteti in stare si mai vreti inca un mandat de Primar………….., va rog.

  2. Ma refer in special la STRADA DRUMUL UNGURENILOR, care este mai aproape de centrul Craiova decat alte strazi pe care se introduce deja CANALIZARE STRADALA.

Comments are closed.