O intenție lăudabilă a Filarmonicii „Oltenia” de a promova valorile locale, care au stat mult timp în umbră în ciuda experienței și talentului lor, s-a dovedit a fi o seară de excepție pentru publicul meloman care a venit să audieze concertul de vineri seara.
În prim plan a fost violonistul Gabriel Niță, concertmaestrul orchestrei noastre, care a putut fi văzut într-una dintre rare sale apariții de până acum în postura de solist. Studiile și experiența sa vastă – din 1988 face parte din orchestra craioveană – îl recomandau ca un violonist care și-a demonstrat deja calitățile. Așteptările erau cu atât mai mari cu cât programul serii propunea și o bijuterie la vioară din Paganini, compozitorul despre care cei care l-au ascultat cântând spuneau că și-ar fi vândut sufletul diavolului în schimbul harului său muzical.
Sub bagheta unui dirijor tânăr și talentat, muzicianul libanez Lubnan Baalbaki, violonistul craiovean a oferit publicului Concertul nr. 4 pentru vioară și orchestră al lui Niccolo Paganini, singurul din cele șase scrise care a rămas mult timp nedescoperit și care presupune, înainte de toate, o tehnică de înaltă calitate din partea violonistului. Așadar, o mare provocare pentru interpret!
Un recital de excepție
Gabriel Niță a intrat în scenă cu emoții, ștergându-și des fruntea cu o batistă, dar avea să o părăsească în aplauzele puternice ale sălii. Timp de 30 de minute, cât a durat concertul, fără să consulte nici o partitură, solistul a închis ochii și a zburat pe strune urmărind doar notele întipărite în minte. Și-a început recitalul după acordurile dramatice ale orchestrei, când vioara sa a captat brusc sala cu un pasaj de o tulburătoare melancolie. Rând pe rând, sunetele aflate într-o permanentă joacă au scăpat de sub arcușul său și au învăluit publicul într-o magie muzicală imaginată cu 200 de ani în urmă de marele compozitor. Condusă cu o tehnică a interpretării impecabilă, vioara a vrăjit audiența cu capriciile sale, intuite ca nimeni altul de Paganini: când tristă și visătoare, când sprințară și încrezătoare, ușor nevrotică uneori. Labirintul elegant al notelor au amuțit pur și simplu sala, făcându-i pe spectatori să recunoască din nou geniul „demonului viorii”, așa cum a fost apreciat Niccolo Paganini, iar pe dirijor să îl privească admirativ pe violonistul Gabriel Niță, care s-a ridicat la înălțimea unei interpretări de excepție.
