Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – BDNE, împreună cu lucrătorii Biroului Rutier Craiova au acţionat, la acest sfârșit de săptămână, pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscul la care se expun atunci când încalcă regimul legal de viteză. În cadrul acestor activități, oamenii legii au constatat 166 abateri de natură contravenţională aplicând amenzi în valoare de peste 19.000 lei. Dintre acestea 11 au fost aplicate conducătorilor auto care nu şi-au îndeplinit obligaţia de a acorda prioritate pietonilor, iar alte 8 conducătorilor auto care călcat mai mult decât trebuie pedala de acceleraţie încălcând limita legală de viteză. De asemenea, poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce şi au retras 1 certificat de înmatriculare.