Preşedintele şi premierul au făcut bilanţul celor 5 ani de la intrarea în UE

0
443

Invitat, ieri, la conferinţa cu tema „România în UE. Cinci ani de la aderare”,  preşedintele Traian Băsescu a amintit că, pentru a avea o Românie performantă, este nevoie de consecvenţă. El a subliniat că o dovadă de inconsecvenţă au afectat inclusiv eforturile de ridicare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în domeniul justiţiei. “România a plătit extrem de scump, în aceşti cinci ani, inconsecvenţele politicienilor: înfiinţarea ANI, desfiinţarea ANI, înfiinţarea DNA, tentativa de desfiinţare a DNA. (…) Orice inconsecvenţă ne trimite înapoi în timp, din punct de vedere al credibilităţii. (…) Dacă România nu ar fi avut ezitări în două rânduri, probabil că în această vară s-ar fi încheiat monitorizarea (n.r. – pe MCV). (…) În ultimii 2-3 ani am dobândit o credibilitate în creştere. Important e să nu ne apucăm să facem nişte modificări cum ne dau nouă bine la partid (…)”.

Şeful statului nu a uitat, însă, nici de reforma statului, pe care vrea să o realizeze tot actualul premier: „Premierul Emil Boc mi-a fost şi îmi este partener. Amândoi am înţeles că trebuie o reformă profundă a statului. Fără ea, statul român nu poate fi performant. În momentul de faţă, cheia performanţelor noastre în UE este nevoia de a ne moderniza instituţiile pe care nu le-am modernizat. Sunt prea scumpe, birocratice. De aceea a fost nevoie ca, într-o perioadă în care populaţia e dominată de criză, să mergem în paralel cu un proces de modernizare a instituţiilor statului”.

România a asigurat libera circulaţie a persoanelor odată cu aderarea la UE, dar a acumulat şi neîmpliniri majore, precum neutilizarea pe deplin a investiţiilor străine directe, menţinerea restricţiilor pe piaţa muncii şi o rată scăzută de absorbţie a fondurilor europene, este de părere premierul Emil Boc. Eşecul în eliminarea MCV, impus de Comisia Europeană, şi un deficit mare de competitivitate al României faţă de alte state membre ale UE sunt alte neîmpliniri menţionate de şeful Guvernului pentru perioada de după integrarea europeană a României.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a încercat să vorbească despre lucrurile bune reuşite de România, subliniind că s-a reuşit, chiar şi în condiţiile unei slabe absorbţii a fondurile europene, să fim un beneficiar net de la bugetul UE: am primit 11,91 de miliarde de euro şi am plătit 6,24 de miliarde. Orban a avertizat că riscurile majore sunt la sfârşitul lui 2013, „când sumele real absorbite vor trebui să fie mai mari de 8 miliarde de euro. (…) Dacă eforturile de anul acesta vor fi întrerupte, dacă nu va exista continuitate, dacă va exista cel mai mic accident, efectele se vor simţi foarte puternic la sfârşitul lui 2013, când se va pune problema pierderii a miliarde de euro”.